Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind înființarea unei agenții consulare a României în Sardinia, la Cagliari, de care vor beneficia zeci de mii de români stabiliți în Italia, anunță deputatul Valentin Făgărășian:
”Luni, 15 iulie, Președintele României a semnat un decret mult așteptat, care dă startul oficial al înfijnțării Agenției consulare a României la Cagliari. Este o veste deosebit de importantă pentru zeci de mii de familii de români stabiliți în insula Sardinia, care vor putea să beneficieze de serviciile statului român mai aproape de reședința lor și nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze pe continent, la Roma. Pentru mine, ca deputat de diaspora, dar și ca român care a trăit aproape trei decenii în Italia, înființarea noii structuri consulare reprezintă un gest important prin care românii vor ști că Guvernul din care PNL face parte rămâne aproape de problemele comunităților de români din străinătate. Înființarea acestei agenții consulare reprezintă unul dintre proiectele majore ale mandatului meu de deputat, pentru care am depus eforturi politice și diplomatice în Republica Italiană vreme de aproape 4 ani. Îi mulțumesc, în acest sens, și doamnei Luminița Odobescu, ministrul afacerilor externe, care m-a susținut și a înțeles cât de important este să arătăm românilor din străinătate că le înțelegem problemele și că identificăm soluții pentru acestea. Acest succes îmi dă curajul de a începe noi eforturi în vederea înființării de noi oficii consulare și în Regatul Unit al Marii Britanii, acolo unde toate informațiile confirmă că avem cea mai mare comunitate de români din Europa.”