Preşedintele Klaus Iohannis participă miercuri şi joi la Summitul Alianţei Nord-Atlantice, de la Bruxelles. Programul include o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic, o întâlnire de lucru a liderilor aliaţi, precum şi o reuniune în formatul Misiunii Resolute Support din Afganistan. De asemenea, pentru prima dată, la cel mai înalt nivel aliat, va fi organizată o reuniune distinctă, dedicată evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre, cu participarea Georgiei şi Ucrainei.
Pe agendă se regăsesc și teme extrem de importante. Va fi abordat procesul de adaptare a Alianţei la realităţile mediului actual de securitate, context în care se vor stabili direcţiile principale de acţiune pentru perioada următoare. Totodată, va avea loc un schimb de vederi privind stadiul implementării măsurilor strategice decise la summiturile aliate anterioare din Ţara Galilor (din 2014) şi din Polonia (din 2016). ”Se creează, aşadar, cadrul pentru dezbaterea modalităţilor de întărire a posturii NATO de apărare şi descurajare, de sporire a capacităţii Alianţei de proiectare a stabilităţii în vecinătatea sa, precum şi a perspectivelor de consolidare a cooperării NATO cu Uniunea Europeană, de o manieră complementară. Reuniunea comună a Consiliului Nord-Atlantic dedicată securităţii la Marea Neagră, cu participarea Georgiei şi Ucrainei, va oferi un prilej pentru discuţii aplicate privind evoluţiile situaţiei de securitate din regiune, precum şi de reafirmare a sprijinului NATO pentru cei doi parteneri. De asemenea, vor fi supuse atenţiei şefilor de stat şi de guvern adaptarea structurii de comandă a NATO la noul mediu de securitate, dezvoltarea capacităţii de reacţie a forţelor aliate şi facilitarea mobilităţii acestora în Europa”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Şi combaterea terorismului şi sprijinul pentru partenerii sudici vor reprezenta un subiect important pe agenda Summitului NATO.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat pe 27 iunie obiectivele României pentru Summitul NATO