Comisia Europeană a adoptat, la 13 octombrie 2021, Comunicarea privind prețurile la energie pentru a aborda creșterea excepțională a prețurilor la energie la nivel mondial, care se preconizează că va dura pe tot parcursul iernii, și pentru a sprijini populația și întreprinderile europene. Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, a subliniat că impactul creșterii prețului gazelor naturale asupra prețului energiei electrice este de nouă ori mai mare decât impactul creșterii prețului emisiilor de carbon.
„Comunicarea include un set de măsuri pe care UE și statele sale membre le pot lua pentru a aborda impactul imediat al creșterii prețurilor și pentru a ne consolida în continuare reziliența la șocuri viitoare. Printre măsurile naționale pe termen scurt se numără sprijinul de urgență pentru venituri acordat consumatorilor casnici, ajutoare de stat pentru întreprinderi și reduceri specifice în materie de taxe și impozite. Comisia va sprijini, de asemenea, investițiile în energia din surse regenerabile și în eficiența energetică; va examina posibilele măsuri privind stocarea energiei și achiziționarea de rezerve de gaze naturale și va evalua actuala organizare a pieței energiei electrice.
Măsuri pe termen scurt și mediu
Cadrul juridic existent prevede că UE și statele sale membre pot să ia măsuri pentru a aborda impactul imediat asupra consumatorilor și a întreprinderilor.
Ar trebui să se acorde prioritate măsurilor specifice care pot atenua rapid impactul pe care îl are creșterea prețurilor asupra consumatorilor vulnerabili și a întreprinderilor mici. Aceste măsuri ar trebui să poată fi ajustate cu ușurință în primăvară, când se preconizează că situația se va stabiliza. Nu ar trebui ca tranziția pe termen lung și investițiile în surse de energie mai curate să aibă de suferit.
Măsuri imediate de protecție a consumatorilor și a întreprinderilor
Acordarea de sprijin de urgență pentru venit consumatorilor afectați de sărăcia energetică, de exemplu prin bonuri valorice sau plata parțială a facturilor, care pot fi acoperite din veniturile EU ETS
Autorizarea reportării temporare a scadenței facturilor
Măsuri de protecție pentru evitarea deconectării de la rețea
Reduceri temporare și specifice ale nivelurilor taxelor și impozitelor pentru gospodăriile vulnerabile
Acordarea de ajutoare întreprinderilor sau industriilor, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat.
Consolidarea razei de acțiune internaționale în domeniul energiei pentru a asigura transparența, lichiditatea și flexibilitatea piețelor internaționale.
Investigarea eventualelor comportamente anticoncurențiale pe piața energiei și însărcinarea Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) să consolideze în continuare monitorizarea evoluțiilor de pe piața carbonului
Facilitarea unui acces mai larg la contractele de achiziție de energie din surse regenerabile și sprijinirea acestora prin măsuri de însoțire.
Tranziția către o energie curată este cea mai bună garanție împotriva șocurilor asupra prețurilor în viitor și trebuie accelerată.
Criza a atras atenția și asupra importanței stocării pentru funcționarea pieței gazelor naturale din UE. În prezent, UE dispune de o capacitate de stocare de peste 20% din consumul său anual de gaze, dar nu toate statele membre au instalații de stocare, iar utilizarea acestor instalații și obligațiile de a menține stocuri variază de la un stat membru la altul.
Măsuri pe termen mediu pentru un sistem energetic decarbonizat și rezilient
Intensificarea investițiilor în energia din surse regenerabile, în renovări și în eficiența energetică și eficientizarea licitațiilor pentru sursele regenerabile de energie și a procedurilor de acordare de licențe și autorizații
Dezvoltarea capacității de stocare a energiei pentru a sprijini creșterea ponderii surselor regenerabile de energie, care este tot mai mare, inclusiv a bateriilor și a hidrogenului
Însărcinarea organismelor europene de reglementare în domeniul energiei (ACER) să analizeze avantajele și dezavantajele organizării actuale a pieței energiei electrice și să propună, dacă va fi cazul, recomandări Comisiei
O eventuală revizuire a Regulamentului privind securitatea aprovizionării pentru a asigura o utilizare și o funcționare mai bune a stocurilor de gaze în Europa
Analizarea beneficiilor potențiale ale unui sistem voluntar de achiziționare în comun de către statele membre a unor stocuri de gaze naturale
Înființarea unor noi grupuri regionale transfrontaliere în domeniul gazelor naturale care să analizeze riscurile din acest sector și să ofere consiliere statelor membre cu privire la elaborarea planurilor lor naționale de acțiune preventivă și de urgență
Consolidarea rolului consumatorilor pe piața energiei, oferindu-le posibilitatea de a-și alege și de a-și schimba furnizorul, de a-și genera propria energie electrică și de a constitui comunități energetice.
Măsurile preconizate vor oferi un răspuns prompt la creșterea prețurilor la energie cu care ne confruntăm în prezent, care este consecința unei situații excepționale la nivel mondial
Impactul creșterii prețului gazelor naturale asupra prețului energiei electrice este de nouă ori mai mare decât impactul creșterii prețului emisiilor de carbon.
Comisarul Simson va prezenta comunicarea și setul de măsuri deputaților din Parlamentul European la 14 octombrie, iar miniștrilor Energiei – la 18 octombrie. Liderii europeni urmează apoi să discute despre prețurile energiei în cadrul viitorului Consiliu European din 21 – 22 octombrie.
Comunicarea reprezintă contribuția Comisiei la dezbaterea în curs la care participă factorii de decizie din UE.