Site icon TIMP ROMÂNESC

Prevederi din Codul penal privind declaraţiile false în formularele de la frontieră

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că de marţi se vor introduce în formularele înmânate la frontieră şi prevederi din Codul penal privind declaraţiile false.

”În toate formularele, începând de mâine (n.r. marți, 25 februarie 2020), vom introduce şi rubrica cu prevederile din Codul penal pentru cei care fac declaraţii false, îşi asumă acest risc şi trebuie să ştie la ce să se aştepte. În prima fază, în acest formular nu am introdus şi un articol sau o rubrică, o clauză prin care să prezentăm măsurile coercitive, crezând că fiecare cetăţean e responsabil şi înţelege. Nu am dorit să venim cu măsuri coercitive sau cu ameninţări, dar începând de mâine, tocmai după cazul de la Suceava şi cel din Sadova, vom lua această măsură şi vă garantez că vom aplica legea. (…) Cei care se joacă cu sănătatea publică (…) vor suporta rigorile legii”, a spus Vela luni, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări referitoare la faptul că presa din Suceava a relatat despre 300 de persoane sosite din Bergamo, declarând la graniţă că vin din Germania, întorcându-se în satul lor.

Vela a menţionat că în UE se poate circula cu şi buletinul şi cu paşaportul şi că nu putea fi obligat un cetăţean să prezinte permisul de şedere din Italia sau din Germania.

”Mai mult, puteam să luăm măsuri faţă de cei care vin – să spunem – din Italia, dar puteau să meargă până la Viena şi să decoleze din Viena. Din acest motiv am făcut un apel la responsabilitatea tuturor cetăţenilor. Cei care au venit şi nu au anunţat nu au făcut rău prefectului din Suceava sau directorului de la Direcţia de Sănătate Publică, şi-au făcut rău chiar lor şi familiilor lor”, a subliniat Vela.

El a făcut apel la persoanele care se vor întoarce din Italia şi China să completeze cu date reale formularele.

Ministrul a făcut apel şi la românii din Italia să nu aglomereze intrările în România. ”Aş face un apel şi la românii aflaţi acum în Italia. Nu este cazul să aglomereze intrările în România, pentru că autorităţile italiene au luat măsuri corecte, rapide şi eficiente. Nu trebuie să facă gesturi care ar putea chiar să le pericliteze propria sănătate”, a adăugat Vela

Exit mobile version