Site icon TIMP ROMÂNESC

Previziunile economice din toamna anului 2024: O revenire treptată într-un mediu nefavorabil

Previziunile economice din toamna anului 2024: O revenire treptată într-un mediu nefavorabil.

Fișa de țară pentru România este disponibilă aici.

După o perioadă prelungită de stagnare, economia UE revine la o creștere modestă, în timp ce procesul de dezinflație continuă. Previziunile de toamnă ale Comisiei Europene estimează o creștere a PIB-ului în 2024 de 0,9 % în UE și de 0,8 % în zona euro. Se estimează că activitatea economică se va accelera la 1,5 % în UE și la 1,3 % în zona euro în 2025 și la 1,8 % în UE și la 1,6 % în zona euro în 2026.

Se estimează că inflația totală în zona euro se va înjumătăți în 2024, de la 5,4 % în 2023 la 2,4 %, înainte de a scădea treptat la 2,1 % în 2025 și la 1,9 % în 2026. Se estimează că la nivel de UE procesul de dezinflație va fi și mai accentuat în 2024, inflația totală scăzând la 2,6 %, de la 6,4 % în 2023, și va continua să scadă la 2,4 % în 2025 și la 2,0 % în 2026.

Creșterea economică se va accelera pe măsură ce consumul se va intensifica și investițiile își vor relua creșterea

După reluarea creșterii economice în primul trimestru al anului 2024, economia UE a continuat să se extindă pe parcursul trimestrelor doi și trei într-un ritm constant, deși modest.

Creșterea ocupării forței de muncă și redresarea salariilor reale au continuat să sprijine veniturile disponibile, dar consumul gospodăriilor a fost limitat. Un cost al vieții încă mare și incertitudinea sporită în urma expunerii repetate la șocuri extreme, la care se adaugă stimulentele financiare pentru a economisi în contextul unor rate mari ale dobânzii, au determinat gospodăriile să economisească o parte tot mai mare din veniturile lor. În același timp, investițiile au dezamăgit, existând o contracție profundă și amplă în toate statele membre și pentru toate categoriile de active în prima jumătate a anului 2024.

Limitarea consumului pare să se relaxeze. Pe măsură ce puterea de cumpărare a salariilor se redresează treptat, iar ratele dobânzilor scad, consumul urmează o traiectorie ascendentă. Se estimează că investițiile își vor relua creșterea pe fondul bilanțurilor solide ale întreprinderilor, al redresării profiturilor și al îmbunătățirii condițiilor de creditare. Impulsul generat de Mecanismul de redresare și reziliență și de alte fonduri ale UE va stimula o creștere a investițiilor publice în perioada analizată în previziuni.

În ansamblu, se estimează că cererea internă va stimula creșterea economică în viitor. Se estimează că, în 2025 și 2026, exporturile și importurile vor crește, în linii mari în același ritm, ceea ce implică o contribuție neutră la creștere a comerțului net.

Procesul dezinflaționist continuă

Procesul de dezinflație care a început spre sfârșitul anului 2022 continuă, în pofida unei ușoare creșteri a inflației în luna octombrie, determinată în mare parte de prețurile la energie.

Presiunile asupra prețurilor în sectorul serviciilor rămân mari, dar se estimează că se vor modera de la începutul anului 2025, ca urmare a încetinirii ritmului de creștere a salariilor și a creșterii preconizate a productivității, și vor fi susținute de efecte de bază negative. Aceste fenomene creează condițiile ca inflația să scadă spre valoarea țintă la sfârșitul anului 2025 în zona euro și în 2026 la nivel de UE.

Piața forței de muncă rămâne puternică, cu un nivel mic record al șomajului

Piața forței de muncă din UE s-a menținut bine în prima jumătate a anului 2024 și se estimează că va rămâne puternică. Se estimează că creșterea ocupării forței de muncă în UE va continua, deși într-un ritm mai lent, de la 0,8 % în 2024 (0,9 % în zona euro) la 0,5 % în 2026 (0,6 % în zona euro).

În octombrie, rata șomajului în UE a atins un nou nivel mic istoric de 5,9 %. Pentru anul 2024 în ansamblu, se estimează că ea se va situa la 6,1 % (6,5 % în zona euro) și va continua să scadă, ajungând la 5,9 % în 2025 și 2026 (6,3 % în zona euro).

Deficite în scădere ca urmare a consolidării fiscale

Întrucât multe state membre depun eforturi pentru a-și reduce rata datoriei, se estimează că deficitul public al UE va scădea în 2024 cu aproximativ 0,4 puncte procentuale, la 3,1 % din PIB și la 3,0 % în 2025. Se estimează că în 2026 dinamica economică pozitivă va reduce deficitul și mai mult, până la 2,9 %. Pentru zona euro, se estimează că deficitul va scădea de la 3,0 % în 2024 la 2,9 % în 2025 și la 2,8 % în 2026.

Cu toate acestea, se estimează că rata agregată a datoriei față de PIB la nivelul UE va crește, de la 82,1 % în 2023 la 83,4 % în 2026. Această evoluție urmează unei scăderi de aproape 10 puncte procentuale între 2020 și 2023 și reflectă efectul deficitelor primare încă mari și al creșterii cheltuielilor cu dobânzile, care nu mai sunt compensate de creșterea mare a PIB-ului nominal pe măsură ce inflația se diminuează. Pentru zona euro, se estimează că datoria publică va crește de la 88,9 % din PIB în 2023 la 90 % în 2026.

Incertitudinea și riscurile cresc

Incertitudinile și riscurile de evoluție negativă în perspectivă au crescut. Războiul de agresiune prelungit al Rusiei împotriva Ucrainei și conflictul intensificat din Orientul Mijlociu alimentează riscurile geopolitice și riscurile care afectează securitatea energetică. O nouă creștere a măsurilor protecționiste luate de partenerii comerciali ar putea perturba comerțul mondial, afectând economia extrem de deschisă a UE.

Pe plan intern, incertitudinea în materie de politici și provocările structurale din sectorul de producție ar putea duce la pierderi suplimentare de competitivitate și ar putea afecta creșterea economică și piața forței de muncă. În plus, întârzierile în punerea în aplicare a MRR sau un impact mai puternic decât cel preconizat al consolidării fiscale ar putea inhiba și mai mult reluarea creșterii. În cele din urmă, inundațiile recente din Spania ilustrează consecințele dramatice pe care le pot avea frecvența și amploarea tot mai mare a pericolelor naturale, nu numai pentru mediu și persoanele afectate, ci și pentru economie.

Aceste previziuni se bazează pe o serie de ipoteze tehnice referitoare la evoluția cursurilor de schimb, a ratelor dobânzilor și a prețurilor produselor de bază, fiind întemeiate pe informațiile disponibile până la data de 31 octombrie. Pentru toate celelalte date integrate în previziuni, inclusiv ipotezele referitoare la politicile publice, aceste previziuni iau în considerare informațiile disponibile până la data de 25 octombrie, inclusiv. Cu excepția cazului în care se anunță și se detaliază în mod corespunzător noi politici, previziunile pornesc de la ipoteza menținerii politicilor actuale.

Comisia Europeană publică în fiecare an două previziuni detaliate (primăvara și toamna), care cuprind o gamă largă de variabile macroeconomice și fiscale pentru toate statele membre ale UE, țările candidate, țările AELS și alte economii de piață majore avansate și emergente.

 

 

Exit mobile version