Artişti din România şi Rep. Moldova au susţinut, zilele trecute, un spectacol tradiţional pe scena oraşului italian Rimini, unde s-au degustat bucate specifice româneşti şi italiene.
Evenimentul „Prietenii ca îngerii” a fost proiectul unei sucevence din satul Dănila, comuna Dărmăneşti, Tatiana Perhinschi, care vindecă inimile italienilor, ca medic cardiolog, la Spitalul „Casa di Cura Montanari”, şi inimile bucovinenilor, ca solistă de muzică populară.
Alături de româncă, pe scenă au fost Vasile Leşan, producătorul emisiunii „Paşi prin Bucovina” de la Bucovina TV – Suceava, Andrei Leşan, director de imagine, Manuela Pohoaţă, interpretă de muzică populară din Bucovina, prezentatoarea emisiunii „Paşi prin Bucovina”, Teodora Gâlcă, director Radio AS (Suceava), Tudorel Creangă, bucătar-şef, fost ofiţer de marină, omul care i-a încântat, deopotrivă, pe italieni şi români, cu mâncăruri delicioase din bucătăria tradiţională românească, Mărioara şi Aurel Stan.
Oaspeţii din Rep. Moldova care au fost alături de Tatiana Perhinschi în Rimini au fost Ansamblul de dansatori „Hora Basarabiei”, Alexandru Cibotaru, interpret de muzică uşoară, dar şi interpreta Silvia Goncear, directorul Orchestrei de Muzică Populară „Folclor” a Filarmonicii Naţionale din Chişinău, câştigătoarea Concursului “Crizantema de Aur”, ediţia 2008. Silvia Goncear a avut un rol important în dezvoltarea medicului cardiolog Tatiana Perhinschi ca artist, ca interpret de muzică populară, la fel ca şi profesorul Valeriu Vdovicenco, unul dintre cei mai titraţi profesori de canto din Republica Moldova, anunţă monitorulsv.ro
Dacă dansatorii din Ansamblul „Hora Basarabiei” au încântat publicul cu dansuri populare din Rep. Moldova (Hora satului), din Ţara Oaşului şi cu dansuri ungureşti, interpreţii Manuela Pohoaţă, Iachim Miltiade, Silvia Goncear şi Alexandru Cibotaru au fost cei care au adus veselia, emoţia, dorul prin cântecele lor interpretate în aplauzele publicului.
Piesele în limba italiană au fost interpretate de invitaţii Luigi Mattarelli, care este şi regizor de sunet, şi Andreea Santarelli (medic, responsabil al Laboratorului de hemodinamică al Secţiei de cardiologie – Rimini, pasionat de muzică).
Aplauzele publicului de după recitaluri i-au surprins în mod plăcut pe artişti. Fiecare dintre ei a reuşit să pună în cântecul interpretat un gând de prietenie adus de departe pentru organizatoarea evenimentului, Tatiana Perhinschi, şi pentru prietenii ei italieni: medici, asistenţi, oameni de cultură care au participat la o seară românească.