David Cameron promite modificarea legislaţiei în domeniul imigraţiei astfel încât viitoarele guverne să nu permită o imigrare nelimitată din state membre UE, încercând astfel să evite o „revoltă” în cadrul formaţiunii pe care o conduce. Potrivit Daily Mail, premierul britanic se confruntă cu o revoltă cu o miză importantă din partea a zeci de parlamentari conservatori, care efectuează presiuni în vederea încălcării legislaţiei UE şi impunerii unor restricţii pe piaţa muncii împotriva bulgarilor şi românilor.
Un posibil compromis este asumarea unui angajament prin care Guvernul să publice evaluări independente în domeniul imigraţiei asupra numărului de imigranţi ce ar putea veni în Marea Britanie după aderarea altor ţări la UE.
Un lider în cadrul Camerei Comunelor, Andrew Lansley, a anunţat joi că proiectul va reveni în Camera inferioară a Parlamentului săptămâna viitoare, altfel riscând să nu treacă şi prin Camera Lorzilor până la sfârşitul sesiunii.
Guvernul britanic negociază cu parlamentarii conservatori rebeli un posibil compromis, pentru a evita o înfrângere în privinţa extinderii restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor.
Executivul a avertizat că adoptarea unei asemenea măsuri va conduce la aplicarea unor amenzi uriaşe Marii Britanii, subliniind că măsuri vizând reducerea „atractivităţii” imigraţiei în această ţară, ca interzicerea timp de trei luni după sosire a încasării unor ajutoare de către imigranţi UE, între alte măsuri, îi va descuraja să migreze.
Pe de altă parte, Mills şi-a revizuit amendamentul depus iniţial în vederea introducerii restricţiilor pentru bulgari şi români până în 2018, în baza faptului că cele două ţări au eşuat să-şi îndeplinească diverse angajamente asumate prin tratatele de aderare.
Un parlamentar conservator eurosceptic, Mark Pritchard, a declarat că nu s-a ajuns la un acord în cadrul formaţiunii în privinţa imigraţiei şi a îndemnat ca Guvernul să prezinte mai întâi ce măsuri propune.