Site icon TIMP ROMÂNESC

Prima conferință ministerială și târg în domeniul energiei în cadrul formatului de cooperare China – Statele Europei Centrale și de Est (”16+1”)

Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Energiei vor organiza, miercuri, 8 noiembrie 2017, la Bucureşti, în cooperare cu Centrul pentru Dialog și Cooperare în Domeniul Energiei 16+1, Conferinţa Ministerială privind Cooperarea în Domeniul Energiei în formatul China – Statele Europei Centrale și de Est (”16+1”). Evenimentul va fi urmat de Târgul de Energie 16+1, care va avea loc în perioada 8 – 10 noiembrie 2017.Acestea reprezintă primele evenimente dedicate cooperării în domeniul energiei în cadrul formatului 16+1, susținute de Centrul pentru Dialog și Cooperare în Domeniul Energiei 16+1, înfiinţat în octombrie 2016 ca o contribuţie a României la formatul de cooperare China – Europa Centrală și de Est andosată de Summit-ul 16+1 de la Riga (noiembrie 2016).

Principalele teme de pe agenda dezbaterilor din cadrul Conferinţei, la care vor participa miniştri şi oficiali ai statelor 16+1, urmăresc identificarea de oportunităţi comune pentru dezvoltarea cooperării în proiecte din domeniul energiei în formatul 16+1, având în vedere dinamica regională, obiectivele şi provocările curente în domeniu. Conferinţa va fi onorată cu prezența de o delegaţie din R. P. Chineză, condusă de vicepreşedintele Comisiei Naţionale pentru Dezvoltare şi Reformă şi directorul Administraţiei Naţionale pentru Energie, Nur Bekri.

Târgul de Energie 16+1 furnizează o platformă de discuţii şi schimburi de idei pentru companiile şi organizaţiile din domeniul energiei, oferind oportunitatea explorării unor noi proiecte şi iniţiative de afaceri. La târg participă 30 dintre cele mai mari companii chineze din sfera energiei, la nivel de membri ai conducerilor acestora, reprezentanţi ai companiilor energetice din România, precum şi ai unor firme de profil din statele central şi est europene.

Formatul de cooperare China – Statele Europei Centrale și de Est (”16+1”) a fost iniţiat în anul 2011, în marja vizitei în Ungaria a Premierului Republicii Populare Chineze, Wen Jiabao. Cu această ocazie, a avut loc o primă reuniune în acest format, cu participarea miniştrilor economiei şi dezvoltării din statele partenere.

Obiectivul principal al formatului îl reprezintă dezvoltarea cooperării între statele participante într-o gamă largă de domenii, precum comerţul, investiţiile, infrastructura, energia, schimburile culturale şi educaţia.

Statele europene participante sunt Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria.

Centrul pentru Dialog și Cooperare în Domeniul Energiei 16+1 (CDCEP 16+1) a fost înființat în octombrie 2016, ca o inițiativă a României în cadrul formatului 16+1, cu misiunea de a crea o platformă dinamică de relaționare pentru dezvoltarea cooperării în domeniul energetic între statele partenere.

Ținând cont de acordurile bilaterale existente, CDCEP 16+1 urmărește valorificarea potențialului care rezultă din agendele și strategiile agreate până în prezent în domeniul cooperării energetice dintre Europa și China, prin extinderea bunelor practici reglementare, comerciale și tehnologice, într-o gamă largă de domenii, precum energia regenerabilă, rețele inteligente, eficiența energetică, cărbune curat, energie nucleară etc.

Activitatea CDCEP 16+1 este coordonată de Centrul Român al Energiei (CRE).

Exit mobile version