Peste 200 de lectori au participat la cele 24 de secţiuni ale primei Conferinţe Naţionale „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI”, organizată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureş şi Asociaţia Medicală Română, sub patronajul Academiei Române, în această săptămână.
”Conferinţa Naţională „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI” este un proiect naţional care vrea să scoată în evidenţă faptul că avem nevoie şi noi, în România, să ne concentrăm pe ce înseamnă viitor, iar viitorul în medicină este tehnologia şi inovaţia. A avut 24 de secţiuni, este o conferinţă medicală interdisciplinară, fiind inclusă şi biotehneologia şi inteligenţa artificială, fiind pentru prima oară în România când într-un congres medical apare o secţiune de o zi de biotehneologie şi inteligenţă artificială. Am avut participanţi din toate centrele universitare mari din ţară, de la Institutul Naţional de Inteligenţă Artificială a Academiei Române, au fost 200 de lectori în patru zile de conferinţă”, a declarat, pentru Agerpres, directorul de Relaţii Publice al Asociaţiei Medicale Române, Grigore Iuga.
Potrivit reprezentantului Asociaţiei Medicale Române, ideea acestei conferinţe s-a născut în anul 2018, în cadrul unei discuţii purtate cu rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, după fuziunea UMF cu Universitatea ”Petru Maior” din oraş.
”Mi-a venit astfel ideea să facem un proiect naţional prin care să arătăm importanţa şi rolul tehnologiei în medicină. Conferinţa a fost amânată de două ori din cauza pandemiei, aceasta este partea a doua a proiectului, prima parte s-a materializat în editarea unui album ştiinţific, 420 de pagini, full color, 25 de articole bilingve român-englez, cu puncte de vedere ale specialiştilor români pe fiecare specialitate. Astfel, Asociaţia Medicală Română, asociaţie înfiinţată cu doi ani înaintea unirii Principatelor Române, a iniţiat acest proiect care va mai cuprinde o etapă. A treia etapă va fi dedicată cooptării în România a unor centre de cercetare-dezvoltare în tehnologie, pentru a încerca să ne racordăm şi noi la ceea ce înseamnă dezvoltarea tehnologiilor medicale. Va fi foarte dificil, însă avem o resursă foarte importantă, cea umană”, a arătat Grigore Iuga.
Directorul de Relaţii Publice al Asociaţiei Medicale Române a spus că se doreşte ca această conferinţă să aibă loc anual şi chiar să fie transformată într-un congres.
”Este pentru pentru prima oară când în România se organizează un eveniment de aşa anvergură, care să cuprindă toate secţiunile medicale importante, unde tehnologia are un rol foarte important în diagnosticarea precoce de precizie, în tratament şi în monitorizarea pacientului. Ne dorim să fie o conferinţă anuală şi ne mai dorim să fie la Târgu Mureş, fiindcă este singurul centru universitar care are înglobată partea de inginerie medicală, disciplinele de inginerie sunt sub aceeaşi cupolă cu pregătirea medicală. Conferinţa de la Târgu Mureş şi-a atins scopul pentru că am conştientizat la nivelul corpului medical – în Asociaţia Medicală Română sunt membre 40 de societăţi medicale – importanţa tehnologiei. Am transmis un mesaj că trebuie să vorbim ţintit pe rolul şi importanţa tehnologiei într-o anumită specializare medicală. Până acum, în congrese, erau atinse părţi din această idee, dar acum s-a discutat exclusiv despre tehnologiile utile, necesare, de avangardă, de care medicul are nevoie pentru a trata pacientul”, a mai spus Grigore Iuga.
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureş şi Asociaţia Medicală Română, sub patronajul Academiei Române, au organizat prima Conferinţă Naţională „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI”, una dintre cele mai importante manifestări ştiinţifice organizate în ultimii 10 ani, la Târgu Mureş.
Prima ediţie a Conferinţei Naţionale „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI” este destinată medicilor, specialiştilor în IT şi inginerie medicală, biochimiştilor, bioinformaticienilor, cercetătorilor ştiinţifici, asistenţilor medicali, tehnicienilor şi paramedicilor.
La conferinţa de la Târgu Mureş sunt prezentate lucrări pe mai multe secţiuni: Medicină de Familie şi Pediatrie; Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice; Bioinformatică & Inteligenţă Artificială; Pneumologie; Chirurgie Cardiovasculară; Imagistică şi Radiologie; Simulare Medicală; Oncologie; Oftalmologie; Stomatologie; Chirurgie Plastică şi Reconstructivă; ORL; Ortopedie; Urologie; Gastroenterologie şi Hepatologie; Reabilitare Medicală; Cardiologie; Obstetrică şi Ginecologie; Chirurgie Generală; Medicină de Urgenţă; Neurochirurgie; Medicină de Laborator; ATI şi Farmacie. – Agerpres, foto: Ziua de Vest.