În perioada 18-19 noiembrie 2023, va avea loc prima ediție a Festivalului de Film Românesc din Minnesota, organizat de HORA / Heritage Organization of Romanian Americans, cu sprijinul Institutului Cultural Român din New York. Festivalul va prezenta o selecție de filme românești lansate în perioada 2022-2023, cunoscute atât pe scena cinematografică națională, cât și pe cea internațională, reunite sub titlul „Tales of Our Destiny”. Proiecțiile vor avea loc la Landmark Center, în localitatea St. Paul.
Festivalul se va deschide cu o proiecție a filmului Libertate, în regia lui Tudor Giurgiu, film lansat în 2023, una dintre cele mai apreciate producții cinematografice ale acestui an. Din selecție mai fac parte lungmetrajele Oameni de treabă (r. Paul Negoescu, 2022), Spre Nord (r. Mihai Mincan, 2022), Tigru (r. Andrei Tănase, 2023).
Festivalul de Film Românesc din Minnesota este organizat de HORA, una dintre cele mai active organizații culturale ale românilor americani, înființată în 2009 cu scopul de a promova patrimoniul, cultura, civilizația, istoria și valorile românești, adresându-se atât românilor din diaspora, cât și comunităților americane din care fac parte.
Mai multe informații despre Festivalul de Film Românesc din Minnesota și programul complet al ediției din acest an pot fi consultate aici.
Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR New York pot fi găsite pe rețelele de socializare și pe site-ul Institutului: https://www.rciusa.info/