Joi, 5 aprilie 2018, între orele 12.30- 14.30, la parterul sediului central al Universității Umaniste de Stat din Ismail, începe prima ediție a Târgului de Paşte.
Expozanţii şi organizatorii vor aranja decoraţiuni, căsuţe cu mâncare, dulciuri şi obiecte tradiţionale din sudul Bsarabiei istorice. Centrul de Informare al României și Secția de limbă română de la Catedra de filologie romano-germane din cadrul UUSI vor prezenta ouă incondeiate – mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească.
În comunitățile de etnie română din Sudul Basarabiei istorice, ziua în care se face vopsirea ouălor de Paşte este joia din Săptămâna Patimilor, cunoscută și sub denumirea de Joia Mare.
Se spune ca ouăle înroșite în aceasta zi, nu se strică tot timpul anului, simbolizează sângele Domnului și ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumusețe, vigoare și spor.
Ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinității primordiale și se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocnește capul oului de capul oului ținut în mâna de partener, în timp ce rostește cunoscuta formulă “Hristos a înviat”, la care se răspunde cu “Adevarat a înviat”.
Sărbatoarea Sfintelor Paști este marcată de o primenire a caselor și gospodăriilor, de slujbe speciale săvârșite în cadrul Bisericilor Ortodoxe, de o gamă largă de preparate tradiționale românești.