Galeria Institutului Cultural Român de la Lisabona (Rua de Barão 10, Alfama) găzduieşte în perioada 3 mai – 15 iulie 2018 expoziţia Delir controlat – prima expoziţie personală a artistului Tudor Banuș în Portugalia.
În cadrul expoziţiei, sunt expuse lucrări din diferite perioade de lucru: desene originale și litografii, publicații a căror ilustrație a fost realizată de acesta şi albume precum Tudor Banuş –Parc(o)urs (Editura Institutului Cultural Român, 2010) sau Tudor Banuș – Retrospectivă (albumul expoziţiei organizate în perioada 17 noiembrie 2017 – 1 martie 2018, la Muzeul de Artă Timișoara).
Cu o stilistică amintind de Bosch, Escher sau Dali, universul descris de Tudor Banuș este unul al delirului controlat, deschizând lumi paradisiace în care apar recurent motivul Creatorului, al cărții și al timpului. Descui teme contemporane cu chei de demult, unele ruginite, care au făcut cândva epocă. În spatele ușii deschise, la temelia subconștientului, palpită memoria folclorului românesc, cu acea bogăție de arhetipuri care-mi conferă o distanță profitabilă față de răvășita lume în care creez astăzi (Tudor Banuș). Lucrările artistului se contemplă și se lecturează, privitorul fiind fascinat de lumea extraordinară în care pătrunde.
Tudor Banuș are două calități care sunt rar reunite în aceeași persoană: talentul și intelectul. E capabil să satisfacă în același timp și exigența estetică, și pe cea intelectuală. E un foarte important artist contemporan. – „The New York Times“
Tudor Banuș s-a născut la București, în 1947, și s-a stabilit la Paris în 1972. A urmat studiile Universității de Arhitectură din București și ale École Supérieure de Beaux-Arts din Paris, cariera sa fiind dedicată artei plastice, în special graficii. A avut peste 60 de expoziții personale la Paris, New York, Geneva, Viena, Londra sau München. A ilustrat cărți de frații Grimm, Jules Verne, Thomas Jefferson, Jack London, Doris Lessing, Mircea Cărtărescu, Ion Barbu şi Ștefan Foarță.
A ilustrat The Muppet Show Book, de Jim Henson, difuzată în lumea întreagă. În 1979, a obținut premiul pentru cea mai frumoasă carte pentru tineret cu Muzicanții din Bremen, după frații Grimm, iar în 2004, Ministerul Culturii i-a decernat Premiul Național pentru ilustrațiile cărții Enciclopedia Zmeilor de Mircea Cărtărescu. A fost colaborator la publicații precum „Le Monde“, „Die Zeit“, „The New York Times“, „L’Express“, „Le Point“, „Marianne“, „Business Tokyo“, „Figaro Magazine“. Mai multe detalii despre Tudor Banuș și despre lucrările acestuia pot fi accesate pe www.tudorbanus.fr.