Deoarece prima grevă în transportul local fusese anunţată să aibă loc pe 5 decembrie, aceasta a fost ulterior amânată. Astfel, sindicatele Faisa Confail, Orsa – Tpl şi Usb anunţă faptul că prima grevă a a anului 2018 va avea loc în 12 ianuarie, decizie ce va afecta transportul public din Roma, anunţă publicaţia italiana RomaToday.
Greva va afecta tramvaiele, autobuzele, metrourile şi căile ferate urbane ( Roma – Lido, şi Roma Termini – Centocelle – Civita – Viterbo) gestionate de către ATAC, cât şi liniile periferice gestionate de Roma TPL. Pe de alta parte, în ceea ce priveşte liniile periferice, în grevă se vor afla doar cei de la Roma TPL.
Totuşi, serviciul va fi în continuare asigurat în timpul a doua intervale orare: până la ora 8:30 şi de la ora 17:00 la ora 20:00.
„Noi considerăm că Roma se află în criză de democraţie şi este evident faptul că, din motive absurde, se încalcă un drept constituţional cu o tăcere totală din partea tuturor forţelor politice şi instituţionale. Muncitorilor Atac şi TPL Roma le este efectiv impiedicat să–şi exprime dezacordul faţă de o soluţie, cea a “concordatului preventiv”, care, printr-un plan industrial ruşinos face să preseze pe salarii toata greutatea unor datorii cauzate de ani de jafuri corporative comise de binecunoscutul sistem politic” şi-au motivat organizaţiile sindicale acţiunea de protest, conform sursei citate.