Site icon TIMP ROMÂNESC

Prima româncă în Board-ul celei mai prestigioase asociații de robotică din Europa

 

La 19 martie a.c., în cadrul Adunării Generale a euRobotics au fost aleși noi membri în organismul de conducere al organizației, iar Ana-Maria Stancu a câștigat unul dintre aceste mandate.

Ana-Maria este CEO al firmei Bucharest Promo Robots – primul start-up din România adresat pieței de roboți umanoizi de servicii. Compania a fost inițiată în cadrul programului Start-up Nation și oferă, în acest moment, trei tipuri de servicii: închirierea roboților umanoizi de servicii pentru evenimente sau companii, realizarea de aplicații personalizate pentru roboți și distribuția în România a acestora.

Conform ultimelor rapoarte privind industria mondială a roboticii, piața roboților umanoizi va crește de la 320.3 millioane de dolari, cât este în prezent, până la 3.9 miliarde până în 2023. Această creștere accentuată se va datora, pe de o parte dezvoltării constante a capabilității roboților, precum și prețurilor din ce în ce mai accesibile ale acestora, dar și datorită schimbărilor ce vor avea loc în societatea noastră.

“Este o reușită foarte importantă pentru România, dar și pentru Europa de Sud-Est, care nu aveau până acum, nici un reprezentant în organismul de conducere al celei mari importante organizații de robotică din Uniunea Europeană”, a declarat Ana Maria Stancu, CEO și Robot Fleet Admiral în cadrul Bucharest Promo Robots.

euRobotics este o organizație non-profit cu sediul în Bruxelles care are drept obiectiv dezvoltarea roboticii în beneficiul economiei și societății europene. Cu un număr de peste 250 de membri, euRobotics oferă comunității de robotică instrumentul numit SPARC, de colaborare în parteneriat public/privat cu Comisia Europeană.

Exit mobile version