Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut joi, 20 iunie 2024, în cadrul vizitei de lucru efectuate în SUA, întrevederi cu Michael Carpenter, director senior pentru Europa în cadrul Consiliului Securității Naționale, cu Samantha Power, administratorul USAID, precum și cu reprezentanți ai mediului analitic și de reflecție (think-tanks) din SUA: Center for European Policy Analysis (CEPA), Atlantic Council, Hudson Institute, Center for Strategic and International Studies (CSIS), RAND și Center for a New American Security (CNAS). De asemenea, ministrul afacerilor externe a fost vorbitor principal (keynote speaker) la „Forumul Economic România-SUA”, organizat de către American Chamber of Commerce (AmCham).
În cadrul întrevederii bilaterale cu directorul senior pentru Europa în cadrul Consiliului Securității Naționale, Michael Carpenter, au fost abordate teme de interes pentru agenda bilaterală economică și de securitate România – SUA, precum evoluțiile în plan regional, inclusiv în contextul pregătirii viitorului Summit NATO de la Washington. Ministrul Luminița Odobescu a prezentat prioritățile României pentru Summitul NATO de la Washington. Cei doi oficiali au subliniat importanța consolidării sprijinului pentru Ucraina, Republica Moldova și celelalte state partenere din regiunea Mării Negre.
În discuția cu Samantha Power, administratorul USAID, cei doi interlocutori au evocat interesul comun al României și SUA pentru consolidarea rezilienței partenerilor din regiunea Mării Negre, cu accent pe Republica Moldova. Ministrul Odobescu a apreciat activitatea susținută și rolul important al USAID în sprijinirea Republicii Moldova. În context, oficialul român a ilustrat necesitatea continuării acordării de asistență pentru menținerea și consolidarea rezilienței și a capacităților statului vecin în gestionarea amenințărilor în domeniile energetic și al infrastructurii critice, precum și în consolidarea capacităților de combatere a dezinformării și a amenințărilor cibernetice, cu sublinierea caracterului corelat al acțiunilor și obiectivelor României, UE și SUA în acest cadru.
Interacțiunea cu reprezentanții mediului de reflecție (think-tanks) din SUA – Center for European Policy Analysis (CEPA), Atlantic Council, Hudson Institute, Center for Strategic and International Studies (CSIS), RAND și Center for a New American Security (CNAS) – s-a axat pe tema evoluțiilor din regiunea Mării Negre. Ministrul român al afacerilor externe a subliniat relevanța sporită în plan global a regiunii Mării Negre, care deține un rol-cheie în consolidarea rezilienței ordinii internaționale în fața acțiunilor de contestare directă.
Totodată, ministrul Luminița Odobescu a arătat că evoluțiile din regiunea Mării Negre reprezintă, pentru întregul mediu euro-atlantic, cadrul principal de evidențiere a propriei capacități de acțiune susținută, coordonată și coezivă în sprijinul acestei ordini de norme, iar maniera de gestiune a provocărilor multiple din zonă urmând să constituie un model important pentru alte regiuni.
În acest context, ministrul afacerilor externe a salutat consolidarea abordării strategice a SUA în plan regional, inclusiv prin mandatarea Administrației de către Congres în vederea redactării unei Strategii pentru Securitatea și Dezvoltarea regiunii Mării Negre.
Totodată, ministrul Luminița Odobescu a subliniat importanța continuării acțiunii coezive SUA-UE-NATO și a menținerii unei abordări consecvente și multidimensionale în vederea valorificării potențialului pe care regiunea îl oferă, inclusiv din perspectiva interconectivității.
Ministrul Luminița Odobescu a prezentat, totodată, gama largă de măsuri implementate de către România în promovarea responsabilă a securității, stabilității și rezilienței în regiunea Mării Negre. Oficialul român a reiterat sprijinul ferm al României pentru Ucraina și Republica Moldova.
Ministrul afacerilor externe a fost, de asemenea, vorbitor principal (keynote speaker) la „Forumul Economic România-SUA”, organizat de American Chamber of Commerce (AmCham). Şefa diplomației române a trecut în revistă principalele atuuri ale României ca destinație de investiții. În context, demnitarul român a evidențiat evoluția relațiilor economice dintre România și SUA, a prezentat principalele proiecte energetice bilaterale și a reiterat interesul României de a sprijini eforturile de reconstrucție economică a Ucrainei.