Site icon TIMP ROMÂNESC

Primar din Valea Timocului, în vizită la Caraş-Severin

Foto: http://stiridinbanat.ro/

Ionuț Mihai Popovici, vice-președintele CJ Caraș-Severin, a avut o întrevedere cu primarul comunei Majdanpek, Dejan Vagner, un susţinător al comunităţii româneşti din ţara vecină dar şi cu Ljubomir Brânduşan, secretarul Uniunii Românilor din Serbia, anunţă stiridinbanat.ro.

Cu acest prilej, Ionuț Mihai Popovici i-a asigurat pe oaspeţi toată deschiderea pentru dezvoltarea unor proiecte comune, în toate domeniile, inclusiv în ceea ce priveşte o colaborare între Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reşiţa şi Universitatea din Bor – Valea Timocului. De altfel, la Reşiţa avem mai mulţi studenţi din Serbia, care beneficiază de burse şi sperăm să avem, de acum, şi mulţi studenţi români din Valea Timocului la universitatesa noastră”, a declarat acesta.

Situaţia românilor din Valea Timocului este cunoscută, aşa încât, susţinerea din partea unui important primar este mai mult decât binevenită. În plus, recent, aici s-a reuşit formarea unui bloc asociativ, care a reunite toate asociaţiile româneşti din Serbia, ceea ce reprezintă o şansă unică, chiar istorică pentru această comunitate, ce trebuie să rămână intact, să pastreze cultura, tradiţiile şi obiceiurile şi să se afirme o dată cu limba română pe care o vorbesc.O altă veste bună o reprezintă faptul că aici învaţă, în limba română, un număr de 60 de elevi. Comunitatea sârbă din România se bucură de toate drepturile, fapt pentru care avem aceleaşi aşteptări şi pentru comunitatea românească din Serbia şi nu de un tratament diferenţiat. În această parte a Serbiei, din păcate, etnicii români nu beneficiază de toate drepturile acordate persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Ne punem, însă, speranţa în primarul comunei Majdanpek, Dejan Vagner,care a declarat că ne va susţine în acest sens, pentru că nu este normal să vorbeşti româneşte dar să nu fii oficial român. Poate că acum, după ce s-a înţeles că uniţi îşi pot cere asftel drepturile, cu o singură voce, vor avea şi mai multe şcoli în limba română şi vor fi recunoscuţi, în totalitate, ca români”, a subliniat vice-președintele CJ Caraș-Severin, Ionuț Mihai Popovici.

Exit mobile version