Primăria municipiului Chişinău informează că la data de 1 august 2017 expiră termenul de depunere a proiectelor spre finanţare din fondul Bugetului Civil.Din bugetul civil vor fi finanţate proiectele prioritare ale Primăriei municipiului Chişinău, dar cu implicarea şi la solicitarea reprezentanţilor societăţii civile. Proiectele vor fi clasificate în două categorii – proiecte mari şi proiecte mici. În anul curent, valoarea proiectelor mici va fi cuprinsă între 10 și 30 mii lei moldovenești, iar valoarea proiectelor mari variază între 150 și 300 mii lei moldovenești. Pentru a solicita finanţare pentru realizarea unui proiect mic, grupul de iniţiativă trebuie să aibă susţinerea a cel puţin 50 de cetăţeni, iar pentru finanţarea unui proiect mare, e necesară susţinerea a cel puţin 100 de persoane.
În anul 2017, proiectele prioritare pentru care se va acorda finanţare din bugetul civil vor avea drept scop soluţionarea următoarelor probleme: Calitatea proastă a drumurilor şi trotuarelor, managementul defectuos al deşeurilor, construcţiile neautorizate, aspectul inestetic al oraşului, transportul public problematic, starea proastă a trecerilor subterane, lipsa locurilor de parcare, gestionarea defectuoasă a subiectului animalelor fără stăpân, activitatea întreprinderilor de gestionare a fondului locativ.
Proiectele care urmează a fi implementate vor fi selectate de o comisie din cadrul administraţiei publice locale a municipiului Chişinău, dar şi prin votul cetăţenilor, în perioada 1 – 15 septembrie 2017.