Federația Asociațiilor Emigranților Români din Spania (FEDROM) lansează primul Concurs de poezie româno-spaniol, Madrid, ediţia I – 2013. Organizat de Nina Vasile, concursul are ca finalitate schimbul de experienţă poetică între cultura română şi cea spaniolă. promovarea unor noi forme de expresie a poeziei și crearea unui grup nucleu de lucru pentru prezentări de tip performance în cadrul Atelierului „Poezie în viaţă”.
Concursul are două secţiuni bilingve română/spaniolă de poezie. Prima secţiune: Poezie redactată cu temă liberă și “Poem live”, scris în concurs, cu cerinţa de a fi un text de maxim zece rânduri ca răspuns la întrebarea “Un poem performance – ce este şi cum este?”. Se cere reprezentarea lui scenică, pe o durată de patru-cinci minute, conform a ceea ce înţelege fiecare concursant prin poemul său performance.
Cei interesaţi de secţiunea I pot trimite între cinci și maxim zece pagini cu poeme redactate pe calculator, în română, respectiv spaniolă. În spaniolă pot trimite persoane de orice naţionalitate. Un autor poate participa la ambele secţiuni. Pot participa persoane care depăşesc 18 ani. Data limită de primire a documentelor este 7 octombrie 2013 pe adresa de e-mail nina_berta2004@yahoo.com. Premiile, la ambele secţiuni constau în cărţi în română şi spaniolă precum şi obiecte surpriză.
Câştigătorii pot participa pe durata anului şcolar 2013 – 2014 la Atelierul săptămânal de creaţie ”Poezie în viaţă”. Aici se vor experimenta tehnici de scriitură, modalităţi de creativitate poetică şi existenţială. Pot cunoaşte noile generaţii de poeţi atât româneşti cât şi spaniole, personalităţi din literatură, muzică, teatru, pictură, dans, sau alte domenii de cunoaştere. Pot participa, de asemenea, la pregătirea unor prezentări publice, de tip performance, a poeziei.