Site icon TIMP ROMÂNESC

Primul lung metraj gălăţean în competiţia Festivalului de la Marbella

Primul lung metraj produs la Galaţi, Brăila şi la Dunăre, „Café journal” de Ciprian Braşoveanu, a fost selectat în competiţie la Festivalul Internaţional de Film „Filmmaker International Film Festival”, din Spania, care se va desfăşura între 4 şi 8 decembrie, la Marbella, din provincia Malaga.

În acest an, „Café journal” a mai fost selecţionat pentru două festivaluri internaţionale. Prima victorie a fost obţinută în luna mai: intrarea în selecţia finală a Festivalului Internaţional de Film Online „Three Cities Online Festival & Conference”, organizat de cele trei oraşe în care s-au desfăşurat şi conferinţe: Santo Domingo (Republica Dominicană), Los Angeles şi New York, anunţă viata-libera.ro

 Filmul nostru a fost selectat, în iunie, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Festival Mundial de Cine Extremo de Veracruz”, de la Veracruz, Mexic, alături de pelicule din SUA, America Latină şi Europa.

Povestea fantastică a unui tânăr photofob, atras într-o misterioasă aventură în care se întâlnesc două lumi, prilejuieşte întâlnirea cu imagini artistic filmate de pe strada Domnească ori din Port.

În poveste joacă alături de actorul-regizor, nume redutabile ale scenei gălăţene, precum Ioana Citta Baciu, multipremiata Petronela Buda, Cristian Gheorghe, actor premiat, regizor şi director al Dramaticului, Gheorghe V. Gheorghe, Oana Preda Gheorghe, Ana Maria Ciucanu, regretatul Grig Dristaru, Florin Toma, Cristina Uja, Iulia Grigoriu, dar şi debutanţi.

Exit mobile version