Site icon TIMP ROMÂNESC

Primul român ales din Bundestag: Voi apăra interesele diasporei române

A devenit primul român ales în Bundestag, postură din care speră că va putea ajuta și România, care are nevoie de o prezentare “realistă și credibilă” pentru a-și îmbunătăți imaginea.Plecat din România în 1985, Bernd Fabritius (48 de ani) își propune să fie “glasul” din Bundestag al sașilor, dar și al românilor aflați în Germania. “Mi-am propus să apăr interesele conaționalilor care m-au ales, dar și ale diasporei române, mai ales că mi-am păstrat și cetățenia română”, a precizat Fabritius.

Sasul originar din Agnita (Sibiu), a candidat la München, pe listele Uniunii Creștin-Sociale (CSU), aliații bavarezi ai cancelarului Angela Merkel. De altfel, în zona orașului München trăiesc cele mai multe persoane originare din România: 25.000 de sași transilvăneni și 25.000 de români.

Bernd Fabritius a povestit pentru Mediafax că a plecat din România împreună cu părinții, după ce au așteptat 16 ani acordul autorităților comuniste.

“Eram un copil când am plecat, motivul fiind reîntregirea familiei. Bunicul meu din partea mamei a fost deportat într-un lagăr de concentrare din Rusia, de unde a scăpat mai mult mort decât viu”, își amintește sasul din Sibiu. Trimis de sovietici din lagăr în fosta Republică Democrată Germană, bunicul său s-a întors în România pentru scurt timp, pentru a pleca apoi în Republica Federală Germania. Pentru a fi alături de el, fiica sa, mama lui Fabritius, a depus în 1969 o cerere de reîntregire a familiei. Cererea i-a fost însă aprobată abia după 16 ani, în 1985.

După ce a studiat dreptul la Universitatea Ludwig-Maximillian și științe politice la Institutul de științe Politice, ambele din München, Bernd Fabritius s-a implicat foarte activ în viața comunității sașilor din Germania. Din 1998 a deținut diverse funcții de conducere atât în cadrul asociațiilor săsești, cât și în cadrul administrației locale. În prezent este președintele Asociației sașilor transilvăneni din Germania.

A păstrat însă legătura și cu țara natală, chiar dacă în România mai are doar două verișoare, care trăiesc în Agnita. Totodată, Fabritius este profesor asociat la Universitatea “Lucian Blaga” și la Universitatea Româno-Germană din Sibiu.

Bernd Fabritius consideră că este în interesul etnicilor germani să arate România într-o lumină realistă. “Nu trebuie să ascundem problemele, dar nici nu e cazul să prezentăm totul în negru. Cred că în momentul de față România are nevoie de o prezentare realistă și credibilă pentru a-și îmbunătăți imaginea”, apreciază primul român din Bundestag.

Exit mobile version