Site icon TIMP ROMÂNESC

Prioritățile României privind MCV, aderarea la Spațiul Schengen și OCDE, discutate de premier cu șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut marți, 14 decembrie, o întrevedere de lucru cu șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac.

Cu această ocazie, cei doi oficiali au discutat despre gestionarea efectelor pandemiei și prioritizarea sănătății prin folosirea fondurilor europene prin intermediul tuturor mecanismelor europene puse la dispoziția României în calitatea sa de membru al Uniunii Europene.

În cadrul întâlnirii, au fost prezentate prioritățile României privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, aderarea la Spațiul Schengen și OCDE, fiind analizate, totodată, oportunitățile de finanțare pe care România le accesează în calitate de membru al Uniunii Europene. Alături de Cadrul Financiar Multianual și mecanismele de finanțare alocate implementării Pactului Verde European, a fost evidențiat rolul esențial al succesului Planului Național de Redresare și Reziliență. În acest sens, au fost apreciate recentele progrese privind pregătirea folosirii instrumentelor financiare europene.  Exprimând deschidere față de parteneriatul solid între Guvernul României și Comisia Europeană, oficialul european a transmis disponibilitatea la dialog și colaborare în implementarea obiectivelor asumate, fiind reliefată nevoia de resurse umane, a întăririi capacității administrative, precum și  de coordonare a investițiilor cu finanțare europeană  cu cele naționale. – sursa: Guvernul României

Exit mobile version