Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a primit-o pe Afshan Khan, directorul regional al UNICEF pentru Europa Centrală și de Est și Comunitatea Statelor Independente.
Șeful diplomației române a exprimat apreciere pentru activitatea pe care UNICEF a avut-o în România de la înființarea, în 1991, a Biroului de țară. În contextul în care se pregătește un nou Program de țară pentru perioada 2018 – 2022, a exprimat convingerea că viitoarea cooperare dintre România și UNICEF se va concentra pe continuarea eforturilor comune de accelerare a reformelor structurale și sociale pentru drepturile copilului, în special cei vulnerabili.
Ministrul a invocat, totodată, dorința României de a contribui cu expertiză directă la implementarea unor proiecte care se vor derula în viitor în domeniul protecției copilului și al educației în state în tranziție care sunt interesate de experiența României. A invocat proiecte susținute prin intermediul Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare.
Centrul regional UNICEF pentru Europa Centrală și de Est și Comunitatea Statelor Independente coordonează și supraveghează activitatea UNICEF din 22 de țări și entități, pentru protejarea drepturilor copilului. Biroul susține la nivel regional eforturile pentru bunăstarea copiilor și politicile sociale centrate pe copii și își propune dezvoltarea de parteneriate regionale pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, precum și promovarea dezvoltării durabile.
Dintre prioritățile UNICEF în regiune fac parte sănătatea și nutriția, copiii și SIDA, educația de bază și egalitatea între sexe, protecția copilului și pregătirea și răspunsul în situații de urgență. O serie de programe transversale sprijină aceste priorități, printre care comunicarea, parteneriatele pentru drepturile copilului, comunicarea pentru dezvoltare etc.
Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii – UNICEF există la București din anul 1991.