Site icon TIMP ROMÂNESC

Problema facturilor la utilităţi este departe de a fi rezolvată/ANRE nu face nimic

Problema facturilor la utilităţi este departe de a fi rezolvată. În timp ce unii români au de plătit deja sume uriaşe pentru energie electrică sau gaze, alţii reclamă că primesc de la furnizori noi contracte, cu tarife mult mai mari decât până acum.

Spre exemplu, telespectatorii Digi24 au semnalat următoarea situație: o companie îşi anunţă prin e-mail clienţii că preţul pentru energie electrică va creşte, odată cu noul contract, preţul e mai mare decât cel de pe site-ul companiei, iar în final se precizează că dacă respectivul client nu anunţă că nu acceptă oferta, aceasta intră în vigoare.

Expertul în Energie Ionuţ Purică a explicat la Digi24 care sunt cele mai bune soluții în astfel de cazuri pentru consumatori.

Într-o piață concurențială, compania anunță că își schimbă condițiile, asta la finele contractului existent, a menționat el.

Clientul are două opțiuni. Prima – sa se duca pe site-ul ANRE si să analizeze lista de oferte de la alți furnizori și să își schimbe furnizorul, sau a doua – să treacă la tariful de ultimă instanță, a spus expertul.

”Mă întreb de ce ANRE nu stabilește tariful acesta la un nivel care să fie cel al începutului de an 2021, plus un procent. Francezii au pus 12,5% peste tariful din 2020 și toată lumea s-a înscris pe tariful acela. Practic, ei au majorat acel tarif ca un preț superior, plafonat, al energiei și gazului. Orice contract înseamnă o negociere între părți. Furnizorul poate propune un preț pe care clientul poate să îl accepte sau nu, și atunci apare din punct de vedere al furnizorului dorința de a negocia sau riscul de a-și pierde clienții. Între cele opțiuni, furnizorul ar trebui să se gândească să negocieze prețul către valori cât mai mici, astfel încât să câștige, iar venitul să se facă pe seama numărului mare de clienți atrași din piață. La noi se discuta numai de preț, dar e foarte clar că atunci când ai prețuri mici obții un număr mare de clienți și poți să ai un câștig mai mare față de situația în care ai preț mare și mai puțini clienți. Cele două măsuri – plafonare și compensare – trebuia făcute ieri, metaforic vorbind. Este foarte clar că ne găsim într-un context care sună mai mult a situație de război decât a situație de piață concurențială. Este foarte clar că, crescând prețurile la întreprinderi, nu mai e nevoie de bombe că să le oprești activitatea, se închid singure din motiv de preț. E de luat în considerare că, odată ce începem să facem niște activități de genul prețuri mari, e foarte greu și din punct de vedere psihologic că în piață, să se revină la prețuri care să nu afecteze economia”, a explicat Ionuţ Purică. – sursa: Digi 24

 

Exit mobile version