Site icon TIMP ROMÂNESC

Probleme mari la mașinile aduse din străinătate

În perioada 28 aprilie – 9 mai 2021, polițiștii rutieri au acționat, la nivel național, pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule înmatriculate în alte state.

Sub coordonarea de specialitate a Direcției Rutiere, polițiștii au acționat la nivel național pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în special pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicate autoturisme înmatriculate în alte state.

Zilnic, peste 700 de polițiști rutieri au acționat în stradă, fiind verificate 80.852 de autovehicule, dintre care 9.366 erau înmatriculate în alte state.

Pentru neregulile constate, polițiștii au aplicat 47.937 de sancțiuni contravenționale, 41.113 dintre acestea fiind pentru nerespectarea legislației rutiere. Din totalul acestora, 2.406 sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.

Totodată, au fost reținute 5.631 de permise de conducere, 293 aparținând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.

Tot în cadrul acțiunii, au fost reținute 1.660 de certificate de înmatriculare, dintre care 137 eliberate de autorități din alte state.

Dintre certificatele de înmatriculare reținute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 72 au fost reținute pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 65 pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto.

De asemenea, au fost constatate 753 de infracțiuni, pentru 34 dintre acestea fiind bănuiți conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state.

Exit mobile version