Site icon TIMP ROMÂNESC

Producătorii agricoli bulgari vor bloca podul Dunăre 2, din cauza importurilor ilegale din România

Cultivatorii de legume din oraşul Vidin şi din satele din apropiere plănuiesc să blocheze podul Dunăre 2, în cazul în care autorităţile nu vor lua măsuri pentru a stopa importurile ilegale, anunță Rador. „Am organizat un protest al cultivatorilor de legume şi fructe din districtul Vidin, deoarece vânzările noastre s-au prăbuşit după deschiderea podului Dunăre 2”, a declarat Milea Dimitrova, un producător agricol din satul Gomotarţi, citată de agenţia Focus.

Ea a subliniat că preţurile tomatelor n-au mai fost niciodată atât de scăzute în această perioadă a anului.

Dimitrova spune că vânzările producătorilor locali s-au prăbuşit, din cauza importurilor ilegale de legume şi fructe din România, care sosesc pe podul Dunăre 2, adăugând şi că produsele sunt vândute extrem de ieftin de intermediari care nu sunt înregistraţi, nu au permise de vânzare şi nu plătesc niciun fel de contribuţii sociale, taxe sau impozite.

Ea a declarat că producătorii din Vidin şi satele Gomotarţi, Kapitanovţi şi Kutovo au depus plângeri la nouă instituţii, între care departamentul regional de poliţie din Vidin, Inspectoratul Regional de Sănătate, directoratul districtual al Agenţiei Bulgare a Siguranţei Alimentare, Agenţia Naţională a Fiscului, Agenţia Vămilor, filiala locală a Fondului de Stat Agricultura, precum şi directoratul pentru agricultură al municipalităţii. Scrisoarea de sesizare a fost trimisă şi ministerului agriculturii.

Cultivatorii nemulţumiţi au explicat că preţul en-gros al tomatelor ajunge în România chiar şi la 0,2 leva, deoarece fermierii primesc subvenţii de la stat de 0,65 euro pe kilogram.

Fermierii au afirmat că şi Bulgaria ar putea introduce o subvenţie pentru tomate de până la 0,18 leva pe kilogram, care ar acoperi însă doar costul seminţelor.

Pe de altă parte, Asociaţia Naţională a Cultivatorilor de Tutun din Bulgaria a anunţat că se pregăteşte pentru protestele programate pe 11 iulie la Sofia şi la trei puncte de trecere a frontierei.

Reprezentanţii acesteia se plâng că Guvernul nu a protejat interesele cultivatorilor de tutun în ceea ce priveşte subvenţiile de la UE.

Ei se vor întâlni cu Svetla Bachvarova, preşedintele comitetului parlamentar pentru agricultură, pentru a discuta această chestiune.

Exit mobile version