Documentarul românesc „Holy Father” de Andrei Dăscălescu a fost selecționat la cea de a XV-a ediție a festivalului Documentarist – Zilele filmului documentar la Istanbul,care se va desfășura în perioada 25 – 30 iunie 2022. Prima proiecție a filmului este programată pentru data de 25 iunie, începând cu orele 16:00, la Institutul Francez, iar a doua proiecție va avea loc în data de 27 iunie, începând cu orele 19:00 la Cinematograful CineMajestic din Istanbul.
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul sprijină participarea la acest festival a regizorului român Andrei Dăscălescu, care va susține două sesiuni Q&A pentru publicul turc.
Andrei Dăscălescu este unul dintre regizorii de film documentar ai noii generații, consacrându-se cu lung-metrajele multi-premiate Constantin și Elena (2009), Planeta Petrila (2016) și Holy Father (2020). Este și director de imagine, scenarist și monteur al propriilor filme. În 2018, a avut nu mai puțin de patru nominalizări la Premiile Gopo, pentru Planeta Petrila, și a obținut Premiul pentru cel mai bun film documentar. A lucrat ca asistent de montaj al lui Walter Murch, la filmul lui Francis Ford Coppola, Youth Without Youth, și a fost studio manager la BBC World Service România. Din 2015, are și o carieră didactică la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș Bolyai, Cluj-Napoca.
Documentarul „Holy Father” (2020) a fost premiat cu Premiul Publicului la Astra Film Festival, cu Premiul Special al Juriului la Sarajevo Film Festival și cu Premiul pentru Regie la Qara Film Festival, Azerbaijan. Cel de-al treilea documentar semnat de Andrei Dăscălescu vorbește despre familie, despre fricile și bucuriile interiorizate, comune unei întregi generații.
Festivalul Documentarist –Zilele filmlului documentar la Istanbul a fost lansat de un grup de realizatori de documentare în anul 2008 și a devenit în scurt timp principalul festival de film documentar din Republica Turcia. Pe lângă proiecția filmelor de renume internațional, Documentarist organizează masterclass-uri, ateliere de lucru, mese rotunde și alte evenimente secundare.
ICR Istanbul susține astfel familiarizarea publicului turcesc cu producții românești de succes și din domeniul filmului documentar.