Regizorul Cristi Iftime va participa, în perioada 26 – 29 iulie, la atelierele Studio Nowe Horyzonty, care vor avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Film „Nowe Horyzonty” de la Wrocław.
Ediţia de anul acesta a Festivalului include, pe lânga participarea regizorului Cristi Iftimie, şi proiecţii ale unora din cele mai recente producţii româneşti: Aferim!, regia Radu Jude (25 şi 27 iulie), Muntele magic, regia Anca Damian (25 şi 26 iulie), şi Comoara, regia Corneliu Porumboiu (25 şi 29 iulie, 1 august).
Aflat anul acesta la cea de-a XV-a ediţie, Festivalul Internaţional de Film „Nowe Horyzonty” este cotat ca cel mai bun eveniment cinematografic polonez cu participare internaţională. Desfăşurat în fiecare an la Wrocław, festivalul prezintă filme care depăşesc cadrul cinematografiei convenţionale. Având în paralel mai multe secţiuni – concurs, retrospective, proiecţii speciale, completate de concerte, proiecţii cu muzică live, proiecţii în aer liber – evenimentul aduce în prim plan regizori care merg contra curentului şi modelor, creatori cu stil propriu, inimitabil.
Echipa de selecţioneri a Festivalului alege în program, din toate colţurile lumii, filme puternice, cu forţă de expresie şi forme deosebite, care trezesc pretutindeni reacţii extreme şi emoţii, care nasc polemici şi discuţii, admiraţie şi proteste. Organizatorii îl numesc un festival al vizionarilor cinematografiei, al artiştilor fără compromisuri. În ultimii ani, programul fiecărei ediţii include filme româneşti.
Un aspect important programului Festivalului este reprezentat de atelierele Studio Nowe Horyzonty, o iniţiativă dedicată tinerilor profesionişti din domeniul cinematografiei, dornici să acumuleze cunoştinţe pe tema funcţionării pieţei internaţionale a filmului (promovare, marketing, vânzări, pitching, networking, organizare de festivaluri etc.). Atelierele sunt susţinute de experţi în domeniu – regizori, producători, agenţi de vânzări, programatori de festivaluri, creatori de renume.
Această a șasea ediţie a atelierelor va aduce cu sine cea de-a cincea participare românească. În urma reuşitelor prezentări susţinute anii trecuţi şi ca o recunoaştere a valorii constante a cinematografiei româneşti, organizatorii au dorit ca şi în 2015 să aibă invitaţi profesionişti din România, alegerea fiind acum Cristi Iftime. Regizorul va participa la întreaga sesiune de cursuri, își va prezenta creaţia și va dezvolta un proiect propriu, pe care-l va susține în finalul atelierelor, în fața unei comisii internaționale.
Cristi Iftime s-a născut la Iași, a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității Babeș-Bolyai, în 2003, și Facultatea de Film, UNATC. A regizat mai multe scurtmetraje de ficțiune și două documentare. Tabăra din Răzoare, scurtmetraj produs de UNATC în 2012, a participat în secțiunea Cinefondation la Festivalul de Film de la Cannes și la multe alte festivaluri (Zinebi, Brest, Drama, Tel Aviv, Vilnius).