Site icon TIMP ROMÂNESC

Prof. Ion Iovcev: „Limba nu se distruge cu tancul”

Proiectul “Suntem români, citim româneşte”, lansat în prima parte a acestui an, pentru a sprijini nevoia de păstrare a identităţii etnice, lingvistice şi culturale în comunităţile româneşti din afara ţării, a ajuns la final.

Aproximativ 200.000 de volume scrise de autori români au fost strânse în cadrul proiectului „Suntem români, citim românește”, urmând ca o parte din acestea să ajungă la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol.

Coordonatori proiectului au colectat cărți scrise în limba română, pe care să le trimită, ulterior, peste hotare comunităților românești pentru realizarea a minim 10 biblioteci cu fond de carte românească.

Pornesc de la premisa că statul român ar trebui să-și țină aproape cetățenii și în afară de votul prin corespondență, de școlile pe care le facem în Diaspora, în afară că facem acțiuni cu cărți pe unde putem în comunitățile de români, cred că ar trebui din când în când să prețuim și noi ideea de limbă română, de stat național. Indiferent de Guvernele din România care au fost am senzația că nu au făcut suficient pentru românii din Diaspora„, a declarat deputatul Alina Gorghiu, la unul din centrele în care au fost adunate cărțile pentru românii din străinătate, citată de agerpres.ro.

Directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, Ion Iovcev, a afirmat că „limba nu se distruge cu kalașnikov-ul, cu tancul”.

Astfel, prin acest proiect se dorește trezirea interesului tinerilor şi copiilor care trăiesc în comunităţile de români din afara ţării pentru limba şi cultura din România, punându-le la dispoziţie, gratuit, cărţi în limba maternă.

În cadrul proiectului, s-au realizat acțiuni de colaborare cu organizaţii din societatea civilă, edituri, biblioteci, persoane fizice și juridice care au dorit să contribuie la colecta de cărți.

Exit mobile version