Acasă Cultura / Culte Profesorii de la „Lucian Blaga” din Tiraspol încă așteaptă salariile confiscate: Noi,...

Profesorii de la „Lucian Blaga” din Tiraspol încă așteaptă salariile confiscate: Noi, profesorii din Transnistria, luptăm!

Cadrele didactice ale liceului cu predare în limba română din Tirapol „Lucian Blaga” nu au primit salariile confiscate de poliția transnistreană.

Salariile așa și nu au fost întoarse. Banii stau la ei, la fel – mașina și ștampila. Noi suntem cu mâinile legate. Ei declară că sunt gata să ne întoarcă salariul, dar profesorii trebuie să meargă să semneze la ei. Da ce am eu să semnez la ei? Ei pe mine mă finanțează? De ce să vadă salariul meu? Mizer, așa cum e, îl vreau înapoi. Cât au luat, atât să întoarcă. A fost un furt, o hoție”, a menționat directorul-adjunct al liceului, Raisa Pădurean, pentru Unimeadia.info.

Vicepremierul Eugen Carpov a făcut mai multe demersuri către așa-numitele autorități din stânga Nistrului prin care solicită restituirea bunurilor confiscate. Între timp, atât directorul liceului, cât și contabila au fost judecați și amendați cu circa 3 mii de lei. Decizia a fost atacată în instanța superioară.

Potrivit Raisei Pădurean, profesorii din Transnistria nu au primi ajutor financiar din partea Chișinăului. „Combatanții și cei care au participat la războiul din ’92 au privilegii, au primit ajutoare financiare, noi zero. Noi, profesorii din Transnistria, care până în ziua de astăzi luptăm, n-am fugit nicăieri, nu avem nimic”, spune profesorul.

Directorul liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, împreună cu contabilul și șoferul instituției, au fost reținuti la începutul lunii februarie, la punctul de trecere Tighina sub acuzația de „contrabandă”. Drept pretext, autoritățile transnistrene au invocat salariile profesorilor care era în posesia lor. Suma de 114.000 de lei, banii de salariu pentru angajații liceului, au fost confiscați, la fel și ștampila instituției.