După ce în urmă cu trei săptămâni, câțiva elevi români din Transnistria s-au aflat în tabără la Brașov, în aceste zile este rândul profesorilor să viziteze orașul de sub Tâmpa.
21 de profesori, conduși de directorul Ion Iovcev, sunt invitații asociației Link și ai autorităților locale și județene. Ei au făcut diferite vizite la mai multe obiective turistice din județul Brașov.
Luni au fost oaspeții Consiliului Județean și Primăriei, iar marți urmează să viziteze Castelul Bran.Pentru mulți dintre profesori vacanța la Brașov a fost o adevărată surpriză.
Unii dintre ei erau sceptici în privința lucrurilor pe care le vor găsi în România, ne-a mărturisit directorul Ion Iovcev, însă zilele petrecute la Brașov i-a făcut să-și schimbe multe prejudecăți pe care le aveau.
Profesorii din Transnistria vor sta la Brașov până în 7 august, astfel de vizite urmând să se repete de aici înainte, după cum au asigurat reprezentanții autorităților din Brașov.