Site icon TIMP ROMÂNESC

”Profilul României în NATO la 10 ani după integrare”

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a participat, miercuri, la conferinţa cu tema ”Profilul României în NATO la 10 ani după integrare”, organizată de Parlamentul României -Camera Deputaţilor şi Ministerul Afacerilor Externe, în contextul suitei de evenimente dedicate marcării unui deceniu de la aderarea ţării noastre la Alianţa Nord-Atlantică.

Şeful diplomaţiei române a prezentat profilul României în cei 10 ani de apartenenţă la comunitatea euro-atlantică şi a evocat principalele momente în evoluţia ţării noastre, din perspectiva statutului de stat membru al NATO.

În cadrul intervenţiei sale, ministrul a evocat implicarea României în misiunile şi operaţiunile NATO, evidenţiind importanţa pe care ţara noastră o acordă consolidării relaţiei transatlantice, politicii uşilor deschise, parteneriatelor, precum şi necesitatea acordării unei atenţii sporite la nivel Aliat vecinătăţii estice şi regiunii extinse a Mării Negre, în special în contextul provocărilor de securitate recente.

Şeful diplomaţiei române a subliniat că aceste momente aniversare coincid cu evoluţii pe scena internaţională, chiar în vecinătatea imediată a României. Încălcările flagrante ale dreptului internaţional şi ale acordurilor în vigoare, prin afectarea directă a independenţei şi integrităţii teritoriale ale unui stat suveran, Ucraina, constituie un tip de provocare la adresa arhitecturii globale de securitate considerat definitiv revolut.

În acest context, a fost lansată o ediţie filatelică tematică, având loc o scurtă ceremonie de semnare a timbrului aniversar de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, premierul Victor Ponta şi ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean. Această ediţia filatelică sintetizează o filă memorabilă din istoria recentă a ţării noastre şi a Alianţei Nord-Atlantice, punerea sa în circulaţie generând o mai bună cunoaştere a posturii actuale a României în cadrul NATO.

În acest context, ministrul a menţionat că ”entuziasmul de acum zece ani este dublat astăzi de o conştientă asumare a responsabilităţilor ce ne revin în cadrul NATO pentru apărarea valorilor democratice pe care le împărtăşim cu Aliaţii noştri”.

Referindu-se la rezultatele reuniunii ministeriale NATO de la Bruxelles, care a avut loc marți, 1 aprilie 2014, ministrul Titus Corlăţean a menţionat: ”Am avut acest moment aniversar, pe care aliaţii l-au marcat, la propunerea României, la propunerea Ministerului de Externe al României, atât evenimentul public, cât şi adoptarea unei declaraţii şi semnarea acestei declaraţii, simbolic vorbind, de către toţi miniştrii prezenţi. Am avut, de asemenea, o dezbatere extrem de serioasă, profundă, legată de contextul actual şi, mai ales, de perspective. Am luat decizii importante, care urmăresc să consolideze încrederea aliaţilor în cheia de boltă, în fundamentul funcţionării Alianţei”.

Totodată, făcând referire la aceeaşi reuniune, şeful diplomaţiei române a arătat: „Am luat decizii privind cooperarea, sprijinul şi asistenţa pentru partenerii noştri, pentru statele candidate, aspiranţii noştri, mai ales în aceste momente. Am transmis încă o dată un semnal politic clar, ferm, coordonat, euroatlantic şi european în legătură cu faptul că este inacceptabilă încercarea de rescriere a principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, ale regulilor dreptului internaţional, care reprezintă fundamentul legalităţii internaţionale. Astfel de lucruri necesită o reacţie politică, o reacţie în planul securităţii internaţionale. NATO este acea organizaţie care garantează securitate şi spaţiul de democraţie şi de respectare a regulilor în dreptul internaţional, iar deciziile de ieri au fost în concordanţă cu aceste principii fundamentale”.

Exit mobile version