50 de studenți și masteranzi din Rep. Moldova și 25 din România vor beneficia de burse de mobilitate academică de scurtă durată (un an academic) în cadrul unui Program de mobilitate academică între ministerele Educației de la Chișinău și București.
Astfel, studenții din Rep. Moldova vor merge la studii în România, iar cei de peste Prut vor veni în Rep. Moldova.
Bursiri vor beneficia de finanțarea studiilor de la buget, cazare gratuită în cămine şi burse la valoarea coşului minim de consum al statului pe teritoriul căruia se realizează Programul de mobilitate.
Ministerele Educației de la Chișinău și București vor semna șio serie de acorduri pentru recunoașterea perioadelor de studii, specialităţile şi instituţiile de învăţământ în cadrul cărora vor fi oferite bursele de mobilitate de scurtă durată.
Programul prevede și elaborarea de metodologii şi standarde de evaluare a calităţii în învăţământul profesional şi tehnic (VET) şi învăţământul superior.
Acţiunile Programului sunt preconizate pentru trei ani.
În prezent, activitățile de cooperare în domeniul educației cu Romania sunt realizate în baza Protocolului de colaborare între Ministerul Educaţiei din R. Moldova şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România pentru anii de învăţământ 2012 – 2013, 2013- 2014 și 2014 – 2015.