Site icon TIMP ROMÂNESC

Program prelungit la eliberarea pașapoartelor până pe 19 august

În scopul asigurării creșterii capacității operaționale de înregistrare și soluționare a cererilor de pașapoarte la nivelul serviciilor publice comunitare de pașapoarte, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a aprobat un set de măsuri organizatorice pentru sistemul de pașapoarte în scopul facilitării obținerii documentelor de călătorie de către cetățenii dornici să plece în vacanță și a celor care revin în țară în această perioadă estivală.

În context, în perioada 20.06.2022 – 19.08.2022, la nivelul sistemului de pașapoarte au fost stabilite măsuri de prelungire a programului de lucru cu publicul de luni până vineri și de desfășurare a acestei activității și în zilele de week-end la serviciile publice comunitare de pașapoarte la care este posibil și necesar prin raportare la volumul cererilor de pașapoarte care se înregistrează la fiecare structură în parte.

Având în vedere faptul că serviciile publice comunitare de pașapoarte sunt organizate în subordinea instituțiilor prefectului, programul de lucru cu publicul este stabilit la nivelul instituțiilor prefectului, în funcție de particularitatea fiecărei structuri de pașapoarte în parte, context în care programul de lucru cu publicul poate fi neunitar.

Pentru informarea corectă cu privire la programul de lucru cu publicul al serviciilor publice comunitare de pașapoarte, atât pentru zilele din cursul săptămânii, cât și din week-end, sunt afișate  pe site-urile oficiale ale Direcției Generale de Pașapoarte (www.pasapoarte.mai.gov.ro, secțiunea „Servicii Publice Comunitare de Pașapoarte”) și instituțiilor prefectului.

În perioada de referință, activitatea de lucru cu publicul de la nivelul serviciilor publice comunitare de pașapoarte se va desfășura, pe cât posibil, cu maximum de ghișee, prin utilizarea judicioasă a resursei umane disponibile.

De asemenea, la nivelul fiecărui serviciu public comunitar de pașapoarte activitatea va fi organizată astfel încât cel puțin o stație de preluare a cererilor de pașapoarte să fie operațională pe întreaga perioadă de lucru cu publicul pentru cetățenii care nu au optat sau nu au avut posibilitatea să efectueze o programare prealabilă prin platforma epasapoarte.ro.

Totodată, pentru a spori capacitatea de primire a cererilor de eliberare a pașapoartelor, a fost diminuat pragul valoric inferior de cereri preluate/stație de lucru, luând în calcul o normare obiectivă medie a timpului de lucru de 6 minute/persoană (față de 7 minute cât a fost prevăzut anterior) exclusiv pentru programările nou efectuate și numai pe durata măsurilor de creștere a capacităților de preluare dispuse la nivelul fiecărui serviciu public comunitar de pașapoarte.

De asemenea, având în vedere faptul că, un număr semnificativ de cetățeni care au realizat o programare online pentru această perioadă estivală, prin intermediul platformei www.epasapoarte, fie au obținut deja documentul de călătorie, fie nu se mai prezintă la data și ora programării, în scopul preîntâmpinării unor astfel de situații, dar și pentru vacantarea, după caz, a intervalelor orare ocupate astfel, Direcția Generală de Pașapoarte va retransmite e-mailurile de confirmare a programărilor active, în scopul creării posibilității pentru cetățeni de anulare a acestora cu 3 zile înainte de data programării, în situația în care programarea efectuată nu mai este utilă pentru obținerea documentului de călătorie.  Această măsură are drept scop asigurarea posibilității pentru cetățeni de efectuare a unei programări în intervalele orare vacantate.

Titularii programărilor online care au depus deja cerere de eliberare a pașaportului sau care nu se mai pot prezenta la depunerea cererilor, să procedeze la anularea acestora, prin accesarea butonului „Anulează programare” din mailul de confirmare.

Totodată, pentru a asigura eliberarea pașapoartelor simple electronice într-un termen cât mai scurt, a fost dispusă măsura relocării, în vederea soluționării, a unei categorii de solicitări de la structurile de pașapoarte încărcate, la cele cu un aflux mai mic. În context, precizăm că „AUTORITATEA EMITENTĂ” este reprezentată de structura de pașapoarte care a soluționat cererea de eliberare a pașaportului simplu electronic, structură care poate diferi de cea pe a căror rază teritorială solicitanţii au domiciliul sau reşedinţa, fără ca acest aspect să afecteze valabilitatea documentelor de călătorie.

În întreg sistemul de pașapoarte se depun eforturi susținute pentru menținerea termenului de soluționare de 5 zile lucrătoare asumat față de cetățeni (termenul legal fiind 15 zile lucrătoare), cu precizarea că, în perioada 14-17.06.2022, termenul mediu de eliberare a pașaportului simplu electronic, înregistrat la nivel național, a fost de 2,68 zile lucrătoare.

Cererile pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice/temporare se depun personal în țară, la oricare serviciu public comunitar de pașapoarte în cadrul programului de lucru cu publicul afișat atât pe site-ul Direcției Generale de Pașapoarte (www.pasapoarte.mai.gov.ro, secțiunea „Servicii Publice Comunitare de Pașapoarte”), cât și pe site-urile instituțiilor prefectului, preponderent în baza programărilor on line efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro.

De asemenea, pentru evitarea deplasării și supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare de pașapoarte, în vederea ridicării pașaportului simplu electronic, cetățenii să solicite, cu ocazia depunerii cererilor, expedierea documentelor de călătorie prin serviciile de curierat la domiciliul sau reședința titularului (cu suportarea de către aceștia a contravalorii serviciului prestat, respectiv 11,30 lei cu TVA inclus).

În perioada 01.01-15.06.2022, la nivel național, au fost eliberate 1.163.458 documente de călătorie, ceea ce reprezintă o creștere cu 129,07% față de anul 2021, respectiv cu 48,28% față de anul 2019.

Exit mobile version