Site icon TIMP ROMÂNESC

Programarea online la ANAF, un nou serviciu pentru contribuabili

Contribuabilii se pot programa online pentru întâlnirea cu un inspector fiscal, anunță într-un ANAF.

Serviciul de programări online este o disponibil pe site-ul www.anaf.ro, la rubrica Servicii online, poziția 5, unde contribuabilii se pot programa atât pentru întâlnirea cu un inspector ANAF, cât și pentru identificarea vizuală on-line pentru aprobarea înregistrării în Spațiul Privat Virtual.

Contribuabilii persoane fizice și persoane juridice se pot programa online la sediile administrațiilor județene ale finanțelor publice și la administrațiile sectoarelor 1 – 6 ale Finanțelor Publice.

Contribuabilii, în funcţie de problemele pe care le au, vor fi primiți de funcționari fiscali.

Serviciul de programare online este pus la dispoziţia contribuabililor pentru aspecte care nu necesită timp îndelungat de soluţionare, timpul alocat fiecărei programări fiind de maximum 30 de minute.

În cazul în care contribuabilii întârzie sau nu se prezintă conform programării, aceştia vor fi preluaţi în limita timpului care le-a fost alocat (în intervalul celor 30 de minute, conform programării).

Accesul oamenilor va fi permis numai după ce li s-a luat temperatura și doar dacă aceştia poartă mască de protecţie.

Exit mobile version