Site icon TIMP ROMÂNESC

Programul LIFE: finanțare de peste 280 de milioane EUR din partea UE pentru proiecte în domeniul mediului, al naturii și al politicilor climatice

Comisia Europeană a aprobat un pachet de investiții în valoare de peste 280 de milioane EUR din bugetul UE pentru peste 120 de noi proiecte în cadrul programului LIFE. Această finanțare din partea UE va atrage investiții totale de aproape 590 de milioane EUR pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor ambițioase ale acestor proiecte în materie de mediu, natură și politici climatice. Această sumă reprezintă o creștere cu 37 % față de anul trecut.

Printre altele, proiectele vor contribui la realizarea obiectivelor Pactului verde european, prin faptul că vor sprijini Strategia UE în domeniul biodiversității și Planul de acțiune pentru economia circulară și vor ajuta la redresarea ecologică în urma pandemiei de coronavirus și la transformarea Europei într-un continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Dintre noile proiecte, multe sunt proiecte cu caracter transnațional, care implică mai multe state membre.

Frans Timmermans, vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, a declarat: „Pactul verde european este foaia noastră de parcurs către o Europă verde, favorabilă incluziunii și rezilientă. Proiectele LIFE întruchipează aceste valori deoarece reunesc statele membre în scopul protejării mediului, refacerii cadrului natural și sprijinirii biodiversității. Aștept cu interes rezultatele acestor noi proiecte.”

Virginijus Sinkevičius, comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, a adăugat: „Proiectele LIFE pot cu adevărat conduce la o schimbare concretă pe teren. Ele oferă soluții pentru unele dintre cele mai grave provocări ale epocii noastre, cum ar fi schimbările climatice, distrugerea naturii și utilizarea nesustenabilă a resurselor. Dacă sunt reproduse rapid și pe scară largă la nivelul întregii UE, ele pot ajuta UE să își atingă obiectivele ambițioase cuprinse în Pactul verde european și pot contribui la construirea unei Europe mai ecologice și mai reziliente pentru noi toți, dar și pentru generațiile viitoare.”

Aproximativ 220 de milioane EUR sunt alocate unei game largi de proiecte ce vizează mediul si eficiența utilizării resurselor, natura și biodiversitatea, guvernanța și informarea în domeniul mediului. Peste 60 de milioane EUR sunt destinate sprijinirii unor proiecte ce vizează combaterea efectelor schimbărilor climaticeadaptarea la acestea, precum și guvernanța și informarea în domeniu.

Sunt incluse aici investiții majore menite să protejeze și să consolideze biodiversitatea Europei. Proiecte precum restaurarea turbăriilor – ecosisteme unice care adăpostesc multe specii foarte adaptate, rare și amenințate – vor contribui la punerea în aplicare a Strategiei UE în domeniul biodiversității. Turbăriile sunt, totodată, și un important absorbant de carbon și pot ajuta Europa să atingă neutralitatea climatică până în 2050.

Proiectele LIFE sprijină, de asemenea, reducerea consumului de energie în clădirile noi, în conformitate cu recent lansata Strategie a UE privind valul de renovări ale clădirilor. Fondurile vor fi utilizate pentru elaborarea unei soluții cu emisii scăzute de dioxid de carbon universale și la un preț accesibil, care ar putea reduce consumul de energie în toate clădirile noi cu până la 40 %.

Fondurile vor fi direcționate, de asemenea, către proiecte care să împiedice risipa de alimente și să conducă la îmbunătățirea gestionării deșeurilor în conformitate cu noul Plan de acțiune al UE pentru economia circulară.

De asemenea, se alocă resurse financiare pentru numeroase proiecte care vor ajuta industriile mari consumatoare de energie să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră, în conformitate cu ambițiosul Plan al Comisiei pentru atingerea obiectivului pentru 2030 privind clima și cu obiectivul nostru privind neutralitatea climatică.

Cifrele pe scurt

Context

Proiectele au fost selectate dintre peste 1 250 de propuneri depuse în cererii de propuneri pe anul 2019 pentru programul LIFE, publicată în aprilie 2019. Programul LIFE este instrumentul de finanțare al UE pentru mediu și politici climatice. El se derulează din anul 1992 și a cofinanțat peste 5 500 de proiecte în întreaga UE și în țări terțe. Sunt în desfășurare, în permanență, aproximativ 1 100 de proiecte. Bugetul programului pentru perioada 2014–2020 este de 3,4 miliarde EUR în prețuri curente. În cadrul următorului buget pe termen lung al UE, pentru perioada 2021-2027, Comisia propune majorarea finanțării pentru programul LIFE cu aproape 60 %.

Exit mobile version