Prin proiectul ”Orașul Stalin pe înțelesul tuturor”, Muzeul Județean de Istorie Brașov a propus în acest an locuitorilor Brașovului să participe activ la reconstituirea trecutului recent al orașului, prin apelul atât către cei care au trăit în acea perioadă, cât și către copii din școlile brașovene, ale căror familii au amintiri și obiecte din Orașul Stalin. Peste 150 de copii din patru școli gimnaziale au fost implicați în proiectul fotografic propus de Muzeu, iar muzeografii au arhivat peste 100 de obiecte. Expunerea acestor elemente de memorie istorică recentă este făcută în cadrul expozitiei ”Orașul Stalin”, alături de piese provenite din patrimoniul Muzeului Județean de Istorie Brașov, Penitenciarului Jilava – București, Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, lucrări de artă din colecția Muzeului de Artă Brașov și colecții particulare, la Casa Sfatului – Muzeul Județean de Istorie Brașov.
Timp de 10 zile un stand pop-up a stat la dispoziția celor interesați în trei cartiere foste muncitorești din oraș – Astra (fostul Steagul Roșu), Tractorul și Triaj. Reprezentanții Muzeului Județean de Istorie au vorbit despre perioada când Brașov s-a numit Orașul Stalin (1950-1960), provocându-și concetățenii să aducă propriile amintiri, fotografii, documente sau obiecte pentru a fi digitalizate sau expuse temporar la Muzeu, în cadrul expoziției ”Orașul Stalin”. Aproximativ 1.000 de persoane au vizitat standul, muzeografii și voluntarii proiectului strângând și scanând zeci de documente și fotografii. Au fost donate sau date în custodie pentru expoziție radiouri, difuzoare, telefoane, articole vestimentare, cărți, ziare, tablouri, monede, hărți.
Proiectul „Brașov: Orașul Stalin pe înțelesul tuturor” continuă munca de cercetare începută în cadrul proiectului european pentru recuperarea memoriei istorice ”Am fost cetățeanul Orașului Stalin” din 2016-2017, derulat în colaborare cu alte patru ”Orașe Stalin” din Europa: Dunaújváros (Ungaria), Katowice (Polonia), Kuçova (Albania) și Varna (Bulgaria).