Acasă Stiri Proiecte comune pentru pregătirea Centenarului Marii Uniri

Proiecte comune pentru pregătirea Centenarului Marii Uniri

Directorul general adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Nicolae Brânzea, a primit marți  din partea ministrului Culturii Monica Babiuc, prin intermediul viceministrului Igor Șarov, calendarul „Covorul dorului 2017” și volumul “Arta covoarelor vechi românești basarabene” de Gheorghe Mardare.

În cadrul vizitei de lucru efectuată la sediul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni de viceministrul Culturii din Republica Moldova, la invitația directorului general adjunct IEH, au fost stabilite programul bilateral „Spațiul cultural comun România – Republica Moldova” pentru anul 2017 și acțiunile care vor marca Centenarul Marii Uniri. De asemenea, s-a discutat și despre amploarea evenimentelor derulate în comun din anul 2014 și până în prezent, de când, între cele două instituții, a fost semnat un acord de partenertiat.

Ne bucurăm că, prin intermediul proiectelor derulate, am reușit să punem bazele unui spațiu cultural comun, având în vedere specificul asemănător al celor două state. Anul 2016 a fost unul benefic cu evenimente majore. Consider că este important să existe continuitate, iar programele și proiectele începute să beneficieze de sprijin instituțional. De asemenea, este esențial să punem suflet în tot ceea ce facem pentru ca spiritul, valorile și tradițiile românești să nu fie uitate” a afirmat Nicolae Brânzea.

Între Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni si Ministerul Culturii din Republica Moldova există un parteneriat care durează de trei ani. În toată această perioadă nu ne-am axat pe acțiuni care să aducă doar un plus de imagine celor două instituții, ci au fost proiecte de substanță, care au avut impact asupra comunității noastre. A fost pus mult suflet și de o parte și de cealaltă a baricadei în realizarea proiectelor comune” a afirmat Igor Șarov.

Pentru 2017, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, alături de partenerii săi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, Consulatul General al României la Cahul și Primăria Cahul au pregătit, în contextul Centenarului Marii Uniri, programul multianual pentru evidențierea spațiului cultural comun România – Republica Moldova, care își propune pregătirea aniversării și marcării Centenarului României și se derulează pe trei direcții prioritare – educațională, culturală și spirituală: „Zilele muzeografilor –Memorie, conștiință, istorie, ediția a II-a”, „Convergențe culturale – Tabără de istorie, cultură și civilizație românească, ediția a IV-a”, Conferința „Spațiul cultural comun România – Republica Moldova”, Conferința „Latinitate – romanitate – românitate”, „Tabere de spiritualitate și cultură românească 2017”. Întrucât Calendarul IEH 2017 este dedicat precentenarului Marii Uniri și face un arc peste timp, scoțând în evidență personalități care au marcat evenimentul unității neamului din 1918, a fost propus și proiectul „Lecția de istorie” , care să debuteze anul viitor sub forma unei mese rotunde la care să participe reprezentanți din comunitățile istorice românești, iar în 2018 să fie realizată o conferință de amploare dedicată Centenarului Marii Uniri. De asemenea, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie al României va fi organizată o expoziție itinerantă cu fotografii relevante pentru evenimentul Marii Uniri.