„Bulgaria şi România pot să facă pachete comune pentru turişti din terţe state. Vizitatorii Bulgariei pot să devină vizitatorii României şi invers”, a declarat, la Varna, Anton Păcureţu, ambasadorul României la Sofia, citat de presa bulgară. Acesta a anticipat că numărul în creștere al turiștilor români de pe litoralul bulgăresc se va menține și în anii următori. Statisticile sezonului care tocmai s-a încheiat vor fi date publicității în octombrie, dar se știe că anul trecut, 1 milion de români au vizitat Bulgaria, iar 400.000 de bulgari au fost în România.
Schimbul de mărfuri între cele două state este de 3,5 miliarde de euro, în timp ce în urmă cu 5-6 ani a fost de 10 ori mai mic, a spus diplomatul. În opinia sa, există un interes foarte mare între business-ul din Bulgaria şi România. Cel puţin 10.000 de locuri de muncă pe ambele maluri ale Dunării sunt legate de relaţiile de afaceri dintre antreprenori.
Ambasadorul Anton Păcureţu şi primarul oraşului Varna, Ivan Portnih, vorbesc despre ideea organizării unui forum economic în capitala maritimă bulgară, care să aibă loc cât mai curând posibil şi să strângă într-un loc mediul de afaceri din ambele state. Cei doi au promis că vor exista şi mai multe legături la nivel de experţi în ceea ce priveşte pregătirea proiectelor europene pentru noua perioadă de program. Excelenţa Sa Anton Păcureţu vorbeşte excelent limba bulgară, fiind licenţiat în această limbă. Se pregăteşte şi înfrăţirea oraşelor Varna şi Constanţa – „capitalele” Mării Negre din Bulgaria şi România.
Şi ministrul bulgar al transporturilor, Danail Papazov, a prezentat, la sfârşitul întâlnirii pe care a avut-o, la Vilnius, cu omologul său român, Ramona Mănescu, posibilitatea unei iniţiative comune româno-bulgare privitoare la navigaţia pe Dunăre.
Ideea este legată de proiectul eşuat în această etapă din cadrul Programului Operaţional pentru Transport, care viza traseul Batin – Belene. Banii au fost direcţionaţi către construirea metroului şi reconstruirea Gării Centrale – Sofia, precum şi a celor din Pazardjik şi Burgas. Cei doi miniştri au spus însă că fondurile trebuie să fie căutate în Connecting Europe Facility, un program anunţat în anul 2011, care asigură circa 50 de miliarde de euro pentru infrastructură, fiind de importanţă europeană. Pentru următoarea etapă de program, urmează să fie luate şi decizii finale vizând şenalul navigabil pe fluviul Dunărea. Ministerele vor susţine un program unic, care va fi prezentat Comisiei Europene cu solicitare de finanţare, a explicat Danail Papazov.
Cei doi miniștri au discutat și despre problemele legate de cel de-al doilea pod peste Dunăre, între Vidin şi Calafat. Din cauza problemelor de infrastructură feroviară de pe partea română, până acum nu a trecut niciun tren pe pod, cu toate că, în Bulgaria, trenul poate să circule cu 140km/h. Traficul auto a depăşit însă previziunile pentru primele luni, a spus ministrul. Bulgaria și-a oferit sprijinul pentru finalizarea traseului feroviar dintre Calafat şi Vidin, iar apoi va cere sprijin pentru segmentul feroviar Vidin – Medkoveţ şi şoseaua până la pod.