Lorena Davidel şi Ecaterina Ilincăi, membre ale Clubului Copiilor Fălticeni, au fost desemnate câştigătoarele etapei naţionale a Concursului de Proiecte de Mediu, competiţie care s-a desfăşurat în Tabăra Muncel, Iași, şi care a reunit peste 150 de elevi din întreaga țară și din Rep. Moldova.Echipajul s-a clasat pe locul I, la egalitate cu echipajul elevilor din Rep. Moldova și cu cel clujean, câștigând dreptul de a participa la etapa internațională a acestui concurs.
În competiţia naţională, elevele au prezentat proiectul ”Casa ecologică”. Acesta dezbate problematica amplasării unei locuințe a viitorului în arealul municipiului Fălticeni, care să folosească toate resursele naturale pentru a funcționa. „Scopul acestei lucrări a fost de a evidenţia importanţa utilizării tuturor resurselor naturale existente din perspectiva dezvoltării durabile, în vederea realizării unui spaţiu de locuit ideal”, se arată în proiect. Elevele au fost îndrumate de prof. dr. Marcel Porof.
Pe lângă echipajul format din Lorena Davidel şi Ecaterina Ilincăi, la concursul naţional de la Iaşi, judeţul Suceava a mai fost reprezentat şi de echipajul format dinIoana Leţi şi Cezar Zaharia, de la Colegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni. În concurs, aceştia au prezentat proiectul “Conacul lebedelor”, fiind îndrumaţi tot de prof. dr. Marcel Porof.