Site icon TIMP ROMÂNESC

Proiectul bugetului european pentru 2025, la faza negocierilor și compromisurilor

Ca etapă a exercițiului bugetar, Comisia pentru bugete a Parlamentului European a discutat, în ședința din 7 octombrie, cele 978 de amendamente depuse cu privire la proiectul de buget 2025 al Comisiei.

În urma publicării proiectului de buget al Comisiei Europene în luna iunie 2024, Consiliul a adoptat în mod oficial lectura sa la 13 septembrie, reducerea cu 1,52 miliarde de euro în credite de angajament.

Raportorul General pentru Secțiunea a III-a, Victor Negrescu, și Raportorul pentru Alte Secțiuni, Niclas Herbst, și-au prezentat propunerile de compromis la care au ajuns împreună cu raportorii alternativi, precum și recomandările înainte de vot.

Acestea urmăresc să se asigure că bugetul pentru 2025 va fi capabil să reacționeze la crizele multiple cu care se confruntă Uniunea și au aliniat propunerile Parlamentului cu revizuirea bugetului pe termen lung (CFM) al UE.

Pentru 2025, Parlamentul European propune un buget de peste 200 de miliarde de euro în credite de angajament și 153 de miliarde de euro în plăți.

Raportul negociatorului-șef al Parlamentului European, Victor Negrescu, aprobat în Comisia pentru Bugete, prevede creșteri importante de fonduri europene pentru zona de educație, sănătate, agricultură, cercetare, protecție civilă și securitate. Un aspect important obținut de eurodeputatul român este suplimentarea fondurilor pentru intervențiile de urgență și sprijinirea cetățenilor afectați de inundații și calamități naturale.

”Cea mai importantă sarcină a fost să identificăm, în pofida constrângerilor bugetare existente, cele mai bune soluții pentru finanțarea ratelor ridicate ale dobânzilor pentru plata împrumuturilor din cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență, și prioritățile noastre politice pentru bugetul de anul viitor.

Vom proteja acordul la care s-a ajuns în timpul revizuirii Cadrului financiar multianual, vom restabili alocările financiare pentru diferite programe la nivelul potrivit și solicităm o creștere a alocărilor pentru programele emblematice ale UE, pe care le considerăm esențiale în contextul actual.

În acest sens, ne-am dori să vedem o creștere de 70 de milioane de euro pentru Erasmus (pe lângă solicitarea restabilirii celor 300 milioane de euro tăiate de Consiliu), o creștere de 110 de milioane pentru programul EU4Health și clusterul Sănătate al programului Horizon Europe, și o creștere de 96 de milioane de euro pentru programele agricole.

Aceste priorități se reflectă în mod clar în cifre, dar și în modul consecvent și coerent în care am abordat cererile și ne-am apărat poziția”, a explicat eurodeputatul român în intervenția sa din Comisia pentru Bugete a Parlamentului European.

Negrescu a reușit să includă în poziția comună a legislativului european privind bugetul UE sume pentru sprijinirea fermierilor, IMM-urilor și tinerilor, dar și prevederi concrete privind aderarea țării noastre la spațiul Schengen pe cale terestră sau transferul drepturilor sociale dintr-o țară în alta a Uniunii Europene pentru a facilita reîntoarcerea acasă a românilor din diaspora cu stagii de cotizare și beneficii sociale în străinătate.

A fost aprobat și un proiect pilot dedicat stimulării proiectelor locale și regionale în cadrul noului program de regenerare urbană și culturală – Bauhaus european – în valoare de 1,5 milioane de euro.

Raportul privind bugetul UE și rezoluția Parlamentului European urmează să fie aprobate în a doua sesiune plenară a legislativului european din octombrie.

Exit mobile version