Site icon TIMP ROMÂNESC

Proiectul HOUSE UNHOUSE al grupului Beatrice von Babel la IRCCU Veneția

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția organizează, în colaborare cu Fundația Beatrice von Babel, în perioada 24 aprilie – 7 mai 2023, în Spațiul Piccola Galleria, proiectul HOUSE UNHOUSE, coordonat de artista Anca Mureșan.

Proiectul, definit ca painting in progress, se va desfășura în Spațiul Piccola Galleria sub forma unui atelier colaborativ de artă vizuală, cu participarea artiștilor Lost.Optics, Anca Mureșan, Pisica Pătrată, Soya Arakawa, Giles Eldridge, la care se vor alătura pe parcurs alți membri ai grupului de creație Beatrice von Babel, precum și studenți ai Academiei de artă și ai Conservatorului din Veneția.

Artiștii vor lucra invitând publicul să se alăture și să analizeze împreună procesul de creație.

Vor participa cu lucrări în expoziție: Aeul, Leonard Alecu, Florina Drăguș, Regina Ionescu, Alina Petre, Sylvie Roulin, Thomas Ruff, Laura Stanciu.

Galeria va fi deschisă zilnic, între orele 11:00–16:00, timp în care cel puțin unul dintre artiști va fi prezent și va lucra în galerie.

Grupul Beatrice von Babel cuprinde artişti, performeri şi creatori internaționali precum Aeul, Leonard Alecu, Soya Arakawa, Ştefan Bertalan, Hede Bühl, Roberta Curcă, Giles Eldridge, Clemens Goldbach, Ion Grigorescu, Regina Ionescu, Kitră, Maxim Liulca, Irina Matthes, Kyoko Murase, Anca Mureșan, Lost.Optics, Pisica Pătrată, Alina Petre, Peter Ruehle, Thomas Ruff, Gregor Schneider, Virginia Toma, Whatisafullstop, Marian Zidaru, Michele Azzalini, Lorenzo Bartoli, Elena Diaconu, Florina Drăguș, Rike Droescher, Mircea Florea, Renata Jaworska, Bernd Kastner, James Kirwan, Robert Köteles, Nicu Mihali, Noemi Morocho, Patricia Morocho, Jose Nahuelpan, Masao Nakahara, Thomas Schütte, Rareș Toma, Paula Trifu, Victoria Zidaru.

„Beatrice von Babel funcționează prin libertate asumată conștient, luând chipuri și fome noi de fiecare dată, și uzând de limbaje adaptate la mediul pe care îl locuiește prin activitățile sale. BvB este un organism viu, a cărui vitalitate poate fi intuită din manifestările anterioare, dar niciodată pe de-a-ntregul anticipată sau cunoscută, atăta timp cât derularea timpului și a relaționărilor dintre artiști, lucruri și fenomene este necurmată.

Chiar când freamătul activității este subteran, precum în Sala cu Bolți de la ARCUB București (1–30 aprilie 2023), sau aparent insesizabil, ca în cazul expoziției Știlștand de la Muzeul de Artă Craiova (09.03–09.04.2023), dinamismul expunerilor este magnetizant. La Institutul Francez din București (27.04–08.05.2023)  legăturile dintre creatori atăt de diferiți prin proveniență, stil, generație, antrenează privitorul într-un vârtej de impresii și trăiri la care fiecare aduce un aport subiectiv, propriu.

Aceste construcții colective sunt flexibile și reflectă caracterul complex al comunităților spontane, în care libertatea de expresie se confruntă cu rigoarea profesională, iar potențialul dezlănțuit creativ, cu sensibilitatea și coerența rațiunii. vizitatorii sunt de la bun început integrați prin maleabilitatea expunerilor în dezvoltare, care cumulează ideile și imaginația individuale, treptat adăugate instalațiilor și workshop-urilor.

Performance-uri cu mișcare și sunet interrelaționate definesc fluența caracteristică întâlnirilor artiștilor BvB, punctele de apogeu devin numitori comuni ai participanților, fără deosebire performeri și public.

La Palatului Correr al IRCCU Veneția, Beatrice von Babel ocupă estetic și locuiește prin painting in progress spațiul numit Piccola Galleria, în perioada 24.04-7.05.2023.

Pictura ca performance, o formă de manifestare in situ în prezența publicului, redă fluxul mental care integrează elemente din actualitatea neintermediată, creând un val de emoție și percepție senzorială împărtășită cu trecătorii și vizitatorii. Studenți de la Academia de artă și de la Conservatorul de muzică din Veneția sunt invitați să participe la instalația în continuă schimbare și metamorfozare a spațiului.”

(Anca Mureșan, artist/curator)

Exit mobile version