Site icon TIMP ROMÂNESC

Promovabilitate 99,45% la examenul de bacalaureat în colegiile naționale militare

În urma centralizării tuturor rezultatelor obținute de elevii din cele patru colegii naționale militare din Alba-Iulia, Breaza, Câmpulung Moldovenesc și Craiova, instituții de învățământ în care s-a desfășurat examen de bacalaureat în acest an, promovabilitatea a fost de 99,45%, anunță MApN.

În ceea ce privește mediile de promovare ale examenului de bacalaureat, situația se prezintă astfel:

La Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba-Iulia, prima medie obținută a fost 9,88, media generală înregistrată pentru cei 100 de absolvenți fiind 9,18;

La Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, prima medie obținută a fost de 10, media generală înregistrată pentru cei111 absolvenți fiind 8,91;

La Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, prima medie obținută a fost de 9,90, media generală înregistrată pentru cei 33 absolvenți fiind 9,00;

La Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, prima medie obținută a fost de 9,78, media generală înregistrată pentru cei 114 absolvenți fiind 8,61. Doi dintre absolvenții acestui colegiu au fost declarați respinși.

Exit mobile version