Delegația parlamentară aflată în această perioadă în vizită oficială în Canada (Ottawa și la Toronto) s-a întâlnit nu numai cu oficiali ai statului Canadian, ci și cu reprezentanți ai comunității românești de pe continentul nord-american, în program figurând și o întâlnire cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Română „Sfânta Maria” din Gatineau (provincia Québec), ai Asociaţiei Carpatina, dar și ai altor organizații româneşti din Canada.
În primele două zile ale vizitei, parlamentarii au avut întâlniri oficiale cu autoritățile canadiene, participând pe 8 martie la cina organizată de Ambasada României, eveniment la care au participat şi preşedintele Grupului de prietenie din Parlamentul Canadei, Corneliu Chişu, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Cercetării, Bogdan Ciobanu şi episcopal vicar, P.S. Ioan Casian.
Delegaţia românească împreună cu ambasadorul României, Maria Ligor, au avut şi o întâlnire cu ministrul cetăţeniei şi imigraţiei din Canada, Chris Alexander, în care au fost discutate principalele aspecte legate de comunitatea românească din Canada.
Cu această ocazie, s-a avansat propunerea relaxării, într-o primă etapă, a sistemului vizelor pentru tinerii cercetători și studenți, dar și pentru oamenii de afaceri români care doresc să exporte produsele românești direct în Canada.
De asemenea, delegaţia românească a avut convorbiri cu preşedintele Camerei Comunelor, Andrew Scheer, la sediul Parlamentului, discuţiile fiind urmate de o vizită la sediul Consiliului Naţional al Cercetării, unde au fost întâmpinaţi de vicepreşedintele executiv, Bogdan Ciobanu, unul dintre cei mai de succes cercetători români din Canada. Consiliul Naţional al Cercetării din Canada este o instituție guvernamentală cu peste 10.000 de companii client, cu 3.600 de angajati, care dezvoltă tehnologii inovatoare în domeniul medical, aeronautic, IT sau nuclear. Bogdan Ciobanu nu este singurul roman care lucrează în această instituție, printer cercetători aflându-se și alți români, care obţin rezultate remarcabile.
Reamintim că din delegația condusă de Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, fac parte ministrul pentru românii de pretutindeni, Angel Tîlvăr, deputatul Mircea Lubanovici, președintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor, senatorul Petru Alexandru Frățean, președintele grupului parlamentar de prietenie cu Canada, și deputatul Ștefan Burlacu, liderul grupului PND din Camera Deputatilor