Site icon TIMP ROMÂNESC

Propunere privind un audit la nivel naţional privind problemele victimelor traficului de presoane

Foto: Angel Tîlvăr

În data de 26 septembrie 2017, a avut loc cea de-a V-a ediţie a Conferinţei Internaţionale pentru Combaterea Traficului de Persoane, eveniment organizat de către Grupul pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane.

În deschiderea conferinţei, deputatul Angel Tîlvăr, coordonatorul Grupului pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane, a făcut o trecere în revistă a modalităţilor în care România abordează demersul de eradicare a flagelului. „Informarea și conștientizarea la nivelul publicului, investigarea și urmărirea penală a celor vinovați, asistarea supraviețuitorilor traficului sunt demersuri cu caracter permanent, întreprinse de instituțiile specializate, în parteneriat cu organizații nonguvernamentale cu preocupări în domeniu, dar și cu omologi străini dedicați acestui efort. Rezultatele acestui angajament sunt vizibile în reducerea semnificativă a traficului de persoane. Astfel,  în anul 2016,  o scădere cu 14%, de la 880 persoane în 2015, la 756 în 2016″ a precizat Angel Tîlvăr.

A fost subliniată atenţia acordată de Parlamentul României acestei problematici, ca şi deschiderea pe care membri forului legislativ o manifestă în vederea dezvoltării de politici şi mecanisme eficiente în lupta împotriva traficului de persoane şi exploatării prin muncă, în contextul în care ţara noastră este, la ora actuală, un model de bune practici în domeniu, în Europa și în lume. “Ne găsim într-o situație particulară, întrucât suntem țară de origine în ceea ce privește victimele acestui flagel, dar, ca urmare a creșterii amplitudinii fluxurilor de migrație, putem deveni şi destinaţie pentru traficul de persoane. (…) Implicarea și vigilența noastră trebuie să ramână la nivel maxim în toate cazurile în care victimele sunt cetățeni români, oriunde ar trăi și munci aceștia în lume. Intervenția noastră, în astfel de situații, trebuie sa fie una fermă și concertată, bazată pe mecanisme bine puse la punct.” a mai subliniat Coordonatorul Grupului pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane, Angel Tîlvăr.

Una dintre propunerile avansate a avut drept obiect realizarea, de către o autoritate independentă, a unui audit la nivelul naţional cu privire la problemele victimelor traficate.  Acest audit ar urma să se adauge activităţilor curente de monitorizare şi de raportare anuală la nivel parlamentar, în scopul completării legislaţiei specifice. Dezbaterile Conferinţei au oferit participanţilor oportunitatea de a dialoga în mod direct şi eficient, de a accentua aspecte specifice ale activităţii lor şi de a propune noi forme de cooperare interinstituţională, care să confere mai multă coerență şi eficiență luptei împotriva traficului de fiinţe umane.

Traficul de fiinţe umane se conturează drept una dintre cele mai grave plăgi ale societăţii moderne, aşa cum o demonstrează și cel mai recent raport al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care avansează cifra de 40 de milioane de victime ale acestui fenomen la nivel global.

România nu este ocolită de această problemă și, asemenea altor ţări din Europa şi din întreaga lume, se găsește într-o continuă căutare de soluții la complexa și spinoasa problemă a traficului de persoane, propunând și implementând măsuri care se adresează prevenirii şi combaterii acestui flagel, dar şi salvării și reintegrării celor afectați de acest tip de criminalitate.

Exit mobile version