Inițiativa legislativă privind introducerea unor cursuri de limbă, literatura şi istoria română via internet pentru copiii cetăţenilor români din afara graniţelor ţării, a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaților.Propunerea deputatului Ovidiu Raeţchi, care vizează organizarea unor cursuri de limba, literatura şi istoria română prin internet pentru copiii cetăţenilor români din afara graniţelor ţări, prin intermediul Institutului Cultural Român, a primit susínerea majorității membrilor comisiei (13 voturi pentru şi 1 vot împotrivă).
Raețchi apreciază că prin susținerea copiilor românilor din diaspora să învețe limba română și istoria vor fi corectate o parte din neajunsurile cu care se confruntă românii din diasporă, care va fi sprijinită să-și păstreze valorile și identitatea națională și să nu își uite originile.
De asemenea, deputatul consideră că folosirea mediului virtual pentru astfel de cursuri nu presupune o investiție financiară foarte mare, iar cursurile interactive vor fi la dispoziția copiilor oriunde și în orice moment al zilei.
Proiectul de lege a primit însă aviz favorabil, cu amendamente, și din partea Consiliului Legislativ, care consideră necesar și un punct de vedere al Guvernului.
Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ proiectului de lege, considerând că Institutul Cultural Român nu poate coordona eficient o activitate destinată mediului școlar preuniversitar și că oferta cursurilor on-line nu este adecvată și nici oportună în cazul emigrației.