Site icon TIMP ROMÂNESC

Propunerile Ucrainei pentru un acord de pace cu Rusia

Un acord internațional pentru a garanta securitatea prin activarea unui mecanism similar articolului 5 din tratatul NATO, neutralitatea și statutul non-nuclear, posibila integrare în UE și fără baze străine pe teritoriul său. Ucraina a detaliat marți, după runda de negocieri de la Istanbul, propunerile sale pentru un acord cu Rusia.

Moscova spune că propunerile Kievului vor fi studiate foarte curând şi înaintate preşedintelui, după care se va da un răspuns.

Rusia nu face unul, ci „doi pași pentru detensionarea conflictului”, a precizat negociatorul șef al rușilor, Vladimir Medinski. În plan politic, propune grăbirea unei eventuale întâlniri Putin-Zelenski care să aibă loc odată cu parafarea acordului. În plan militar, armata rusă va reduce drastic activitatea în zona Kiev și Cernihiv.

Cum va arăta exact reducerea activității militare nu se știe încă, totuși acest lucru, potrivit lui Medinsky, nu implică o încetare completă a ostilităților.

Șeful delegației ruse a subliniat că mai este un drum lung de parcurs pentru a pregăti un acord între Moscova și Kiev în condiții reciproc acceptabile.

Acord internațional de securitate

Principala cerere a Ucrainei este un acord internațional pentru a-i garanta securitatea, ai cărui semnatari să fie mai multe state, printre care SUA, China, Franța, Marea Britanie – toate membre ale Consiliului de Securitate al ONU – precum și alte state mebre ale Alianței, respectiv Germania, Canada, Italia, Polonia și Turcia. Un alt garant ar fi Israel.

„Noi vrem un mecanism international de garanții de securitate securitate în care țările garante vor acționa într-o manieră similară cu articolul 5 al NATO (un atac împotriva unuia dintre membrii săi este un atac împotriva tuturor -n.r.) și chiar într-un mod mai ferm”, a precizat negociatorul-șef al Ucrainei, David Arakhamia.

Neutralitate

În schimb, dacă „garanțiile de securitate funcționează”, Kievul ar accepta „neutralitatea și statutul non-nuclear” al Ucrainei, două dintre condițiile pe care Rusia le-a pus în permanență.

Principala implicație ar fi abandonarea de către Ucraina a aspirațiilor sale de aderare la NATO pe care a înscris-o în Constituție.

Fără baze militare străine

Ucraina nu va amplasa pe teritoriul să nicio bază militară străină, a adăugat un alt negociator ucrainean, Olexandre Tchaly.

Cu toate acestea, în Ucraina ar putea fi organizate exerciții militare cu acordul țărilor garante.

Posibilă aderare la UE

Kievul cere ca acordul internațional să nu interzică cu nimic integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană și ca țările garante să se angajeze să susțină acest proces.

Crimeea și Donbas „excluse” din acord

Pentru ca aceste garanții să intre în vigoare cât mai curând posibil, Crimeea și teritoriile Donbas aflate sub controlul separatiștilor pro-ruși ar fi „excluse provizoriu” din acord.

Kievul propune 15 de negocieri ruso-ucrainene separate, timp în care cele două părți să se angajeze să nu utilizeze forța armată pentru a rezolva această problemă.

SUA nu văd încă „seriozitatea reală” a Rusiei

SUA încă se mai îndoiesc cu privire „seriozitatea reală” a Rusiei în negocierile cu Ucraina, comentat Antony Blinken.

„Nu am văzut nimic care să poată sugera că există o mişcare reală pentru că nu am văzut niciun semn de seriozitate reală din partea Rusiei”, a spus secretarul de stat american.

„Agresiunea Rusiei a provocat strămutarea a jumătate dintre copiii ucraineni. Trebuie să pună imediat capăt acestei agresiuni şi să înceapă negocieri reale”, a afirmat el.

Sursa – hotnews.ro

Foto: Profimedia Images

Exit mobile version