Noi negocieri au avut loc la sediul Mondo Convenienza din Campi Bisenzio (prov. Firenze), unde ieri s-a desfăşurat o înfruntare între un grup de grevişti români şi forţele de ordine, soldată cu mai mulţi răniţi. Negocierea s-a încheiat cu un armistiţiu, până marţi 11 martie.
Un grup de 60 de români care muncesc pentru grupul italian Mondo Convenienza (specializat în mobilier) au început un protest, reclamând nerespectarea unor acorduri cu firma, deja negociate şi obţinute anul trecut. Protestatarii au redactat o cerere cu 13 revendicări pe care au înmânat-o firmei. În loc de răspuns, li s-au închis porţile în faţă şi au fost concediaţi.
Greviştii au blocat intrarea în firmă, parcând o maşină în faţa porţilor. Forţele de ordine au solicitat, fără succes, eliberarea intrării, iar după două zile au intervenit în forţă. Trei români şi un poliţist au ajuns la spital cu diverse contuzii, dar protestatarii susţin că au fost atacaţi cu o violenţă excesivă.
După ciocnirile de ieri, astăzi a avut loc prima negociere cu firma, în timp ce circa 60 de oameni în stradă continuau protestul. La negociere au participat trei reprezentanţi ai protestatarilor, consulul general de la Bologna, Eugen Şerbănescu, doi reprezentanţi ai comunităţii din Toscana, Ştefan Stănăşel şi Leontin Cojocea, şeful carabinierilor din localitate, avocatul greviştilor, avocatul Mondo Convenienza şi doi reprezentanţi ai consorţiului.
După patru ore de negocieri, în care s-au discutat cele 13 puncte din lista de revendicări, avocatul a cerut o listă din partea protestatarilor, cu cei care doresc în continuare să muncească.