Site icon TIMP ROMÂNESC

PSD nu se lasă: vrea majorarea pensiilor cu 40 la sută și majorarea lefurilor în avans pentru profesori, deși nu sunt bani

Ordonanța de urgență a Guvernului privind rectificarea bugetară, care prevede majorarea pensiilor cu 14% de la 1 septembrie și amânarea creșterii în avans a salariilor profesorilor până în 2021, a fost modificată în comisiile de specialitate din Parlament. Modificările propuse de PSD și adoptate în comisii prevăd majorarea pensiilor cu 40% și creșterea salariilor din acest an, deși președintele partidului, Marcel Ciolacu, spunea recent că partidul pe care îl conduce nu mai are majoritatea în parlament.

Modificările au fost făcute în comisiile reunite de muncă, unde parlamentarii au eliminat prevederile Guvernului. Amendamentul a fost depus la ordonanța de urgență privind rectificarea bugetară, prin care guvernul a decis creșterea pensiilor de la 1 septembrie cu 14%, în loc de 40%, cum era prevăzut în Legea pensiilor. A fost reintrodusă și prevederea potrivit căreia salariile profesorilor trebuie să crească din acest an, și nu din 2021, cum a decis Guvernul.

PSD vrea ca în această săptămână să organizeze ședința plenului reunit al Parlamentului pentru un vot pe legeaa de aprobare a OUG privind rectificarea bugetară. Dacă PSD reușește să impună la votul din plenul reunit creșterea cu 40% a pensiilor există opțiunea ca președintele Klaus Iohannis să retrimită legea Parlamentului sau să o atace la Curtea Constituțională.

Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul va ataca la CCR legea, dacă PSD va introduce cheltuieli în plus. ”PSD trebuie să înțeleagă că acest mod iresponsabil de a face politică nu mai poate continua, pentru că va face rău fiecărui român”, a spus Orban.

 

Exit mobile version