Site icon TIMP ROMÂNESC

Punctul de pensie va fi 1.875 de lei în 2023/Acum este 1.442 de lei

Guvernul a adoptat, la 10 februarie 2021, ordonanța de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, în care este prevăzută și înghețarea pensiilor în 2021 și amânarea majorărilor prevăzute în lege din 2021 până în 2023 și 2024.

Astfel, față de legea pensiilor aflată în vigoare, care prevedea ca la 1 septembrie 2021 punctul de pensie să fie de 1.875 de lei, ordonanța de urgență adoptată arată că punctul de pensie va fi egal cu această sumă începând cu 1 septembrie 2023. Acum, punctul de pensie este 1.442 de lei.

În anul 2022 valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Majorarea și data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Începând cu anul 2024, valoarea punctului de referinţă se majorează anual cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

De altfel, întreaga lege a pensiilor adoptată în 2019 a fost amânată la aplicare pentru 1 septembrie 2023, conform prevederii din OUG: ”Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2023”

Prim-ministrul Florin Cîțu a explicat că Guvernul suportă deja un efort financiar de 8 miliarde de lei pentru majorările de pensii acordate în 2020. ”Efortul suplimentar este deja de 8 miliarde de lei, deja am început bugetul cu 8 miliarde de lei în plus”, a spus el.

 

În economie în acest moment sunt vouchere de vacanță în valoare de 2,4 miliarde de lei

 

Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri, la finalul ședinței de guvern, că proiectul de buget pe 2021 urmează să fie pus în dezbatere publică în cursul zilei de azi sau cel târziu mâine dimineață.

”Deficitul bugetar estimat este de 7,16% din PIB. Deficitul ESA, evaluat de Comisia Europeană, va fi de aproape 8,2% din PIB, față de 9,1% din PIB. Cei de la Comisie nu sunt foarte fericiți cu această ajustare de sub un punct”, a precizat șeful guvernului. El a subliniat că nu există divergențe între partidele din coaliție în privința bugetului.

În ceea ce privește gratuitatea pentru studenți la călătoriile cu trenul, Cîțu a precizat că aceste gratuități vor fi eliminate, iar studenții vor beneficia de o reducere de 50%.

Principalele declarații ale premierului:

Guvernul României a decis acordarea unui ajutor gratuit pentru Republica Moldova: 8 persoane din IGSU, echipamente de protecție medicală în valoare de aproximativ 11 milioane de lei.

Azi am discutat despre Ordonanța de urgență pentru a reduce cheltuielile structurale. OUG e încă în avizare, azi a fost în primă lectură.

Va crește punctul de pensie de la 1 ianuarie 2022. Acum, 1.442 de lei este valoarea punctului de pensie, mai mare decât punctul mediu de pensie pe parcursul anului trecut.

Efortul cu pensiile este de peste 19 miliarde de lei în 2021 și 2022.

Cheltuielile cu asistența socială și salariile au ajuns la 110 miliarde lei la finalul anului. E nevoie de măsuri structural.

Evoluția economiei e, din păcate, sub lupa agențiilor de rating și, din cauza măsurilor luate de PSD, România e singura țară din UE în procedura de deficit excesiv.

Mai mult: în 2021, majoritatea statelor UE vor reduce deficitul la aproape 6% din PIB. Trebuie să lăsăm ipocrizia deoparte, așa nu se mai poate. Vorbim de cheltuieli crescute din pix de PSD și care nu mai pot fi susținute de economie.

Vom recalibra finanțele României și vom începe cu o creștere a veniturilor de 13% față de anul trecut. Cheltuielile vor crește cu doar 5% față de anul trecut.

Voucherele de vacanță din 2019 și 2020 au fost prelungite pentru a fi folosite și anul acesta. Deci sunt în economie în acest moment vouchere în valoare de 2,4 miliarde de lei.

Un alt subiect din OUG – gratuitatea introdusă de PSD în 2017 pentru studenți pe calea ferată. Se modifică și se revine la 50%, cum e și în alte țări. În Austria, gratuitatea e de 60%, Belgia – până în 50%, Bulgaria – 50% reducere.

Vom pune în dezbatere publică bugetul 2021 în seara aceasta sau dimineață

Creșterea economică e estimată la 4,3%, cu un PIB nominal de 1.116 miliarde de lei, cu 7% mai mare decât anul trecut. Avem trei ani la rând cu PIB relativ constant.

Deficitul bugetar estimat este de 7,16% din PIB. Deficitul ESA, evaluat de Comisia Europeană, va fi de aproape 8,2% din PIB, față de 9,1% din PIB. Cei de la Comisie nu sunt foarte fericiți cu această ajustare de sub un punct

Revenirea la deficit de 3% din PIB va fi în 2024.

Este un program pe 4 ani pentru a stabiliza finanțele publice.

Vom avea o creștere cu 13% a veniturilor în acest an față de anul trecut. Sunt venituri amânate anul trecut și care vor fi încasate în acest an.

Este un an al reformelor, dar și al investițiilor.

Anul trecut am avut 53 de miliarde de lei investiții, cu 10 miliarde mai mult decât în 2019.

Investițiile vor crește la aproape 61 miliarde de lei, sper ca aproape 60% să fie din fonduri europene.

Miniștrii au mandatul de a începe reforma și a stopa risipa banului public.

Banii pentru campania de vaccinare sunt prinși în budget.

Nu există nici o divergență în coaliția de guvernare. Toți vrem bani mai mulți la buget. 7% din PIB deficit înseamnă că avem o politică fiscală stimulativă.

Nu apăsăm prea tare pe frână în acest an, dar nu putem fi iarăși oaia neagră a Europei.

Întrebări din partea jurnaliștilor:

Q: Cum i-ați convins pe miniștrii USR să susțină proiectul de buget?

Cîțu: Nu a trebuit să îi conving, ei au venit cu proiecte. Eu am cerut doar azi în ședință ca proiectele de investiții să fie coordonate cu programul de guvernare. Nu e ușor să faci reforme.

Cîțu: În OUG nu vor fi prinse sporurile și indemnizația de hrană. Acestea vor merge în Parlament, ca proiect de lege. Sporul pentru prefecturi va fi prins în OUG.

Q: Cum se asigură guvernul că nu vor fi dați afară oamenii competenți și păstrate pilele?

Cîțu: Nu vom crește taxele. Prin măsurile luate rămân mai mulți bani în mediul de afaceri. E un an cu creștere economică. Reforma companiilor de stat, vom vedea, fiecare pas de restructurare va fi analizat. Nu putem crește anual subvențiile. Subvențiile azi sunt duble față de 2017, și doar pentru că au crescut salariile. Ați simțit că performanța bugetarilor s-a dublat?

Cîțu: Nu e austeritate, nu scade niciun venit față de anul trecut. La un deficit de 7% nu ai cum să ai austeritate

Q: Scannerele din vămi nu funcționează nici acum. Aveți în plan măsuri?

Cîțu: Da. Sunt mai multe planuri privind reforma ANAF, e prinsă și în PNRR.

Q: Ați vorbit de cheltuieli introduse de PSD în buget, dar nu vorbiți de parlamentari.

Cîțu: Au salariile înghețate încă de anul trecut. E și o decizie politică privind pensiile lor speciale.

Q: Proiecte majore de investiții?

Cîțu: Le veți vedea în detaliu în proiectul de buget. Autostrada Sibiu – Pitești e prioritară. Aproape 2 miliarde lei merg spre căile ferate. Aștept lista de proiecte de la miniștri.

Cîțu: Aștept forma finală a OUG pentru a vedea alocarea banilor către sectorul HORECA.

Q: Sunt plafonate prin OUG sporurile?

Cîțu: Vor fi modificări în Parlament privind sporurile și indemnizația de hrană.

Cîțu: Pensiile vor crește anul viitor cu rata inflației și 50% din creșterea salariului mediu.

Q: Cum rămâne cu gratuitățile pentru studenți la călătoriile pe calea ferată?

Cîțu: Ne uităm la varianta cu studenții care să aibă gratuitate pe traseele de acasă, am discutat și cu dl președinte Orban.

Q: Elevii vor fi afectați de aceste reduceri?

Cîțu: Nu, e vorba doar de studenți, doar cu trenul.

Q: Cât înseamnă pentru economie aceste reduceri, cât economisiți?

Cîțu: Aproape 3,3 miliarde de lei prin această OUG. Este un beneficiu pentru economie, rămân la dispoziția românilor.

Q: Unii miniștri USR PLUS au amenințat că nu vor vota proiectul de buget în Parlament?

Cîțu: Nu am auzit despre discuții că nu s-ar vota bugetul, nu am avut aceste discuții cu nimeni. Toți miniștrii vor mai mulți bani, cum și eu vreau reforme.

Q: Luați în calcul să plafonați și sporurile medicilor și profesorilor?

Cîțu: Nu.

Q: Cei din Ministerul Economiei susțin că au primit doar jumătate din banii ceruți, la fel și la Ministerul Transporturilor. Știți de aceste discuții?

Cîțu: Nu știu despre aceste probleme. Dar la Transporturi sunt mai mulți bani cu un miliard de lei decât anul trecut.

Q: Vor mai crește alocațiile anul acesta?

Cîțu: Au crescut deja cu 20% anul acesta.

Q: În programul de guvernare scria că punctul de pensie va crește cu 8%. De ce îl înghețați?

Cîțu: Punctul de pensie de anul acesta e mai mare decât a fost anul trecut (se referă la creșterea din septembrie anul trecut – n.red.).

Q: Ați făcut calcule privind aplicarea noii formule de calcul a ratei de infectare?

Cîțu: Noua formulă se va aplica peste 14 zile. Nu modifică foarte mult pentru că noi am vaccinat foarte mult în centrele de bătrâni. E doar o modificare pur statistică, folosită de toate țările din UE.

Cîțu: În acest mandat, oprim nepotismul, conflictele de interese. Nu le putem opri peste noapte.

Exit mobile version