Site icon TIMP ROMÂNESC

Quantum Robotics, la Festivalul Senciência de la Oeiras

Echipa de constructori de roboți RO 077 Quantum Robotics #14270 a Liceului Internațional de Informatică din București, câștigătoare în 2021 a celei de-a V-a ediții a Campionatului Național de Robotică FIRST Tech Challenge Romania, precum și a numeroase competiții internaționale, a fost invitată de organizatorii prestigiosului Festival Internațional de Știință (FIC.A) din Oeiras (Oeiras 27, Senciência și Primăria municipalității Oeiras din districtul Lisabona) să susțină demonstrații și workshopuri în perioada 12-17 octombrie 2021.

Cei nouă membri ai echipei Quantum Robotics care participă la festival, Eliza Constantinescu (team lider), Alexandru Ion Radu, Mircea-Alexandru Roată-Palade, David Alexandru Bohan, Cezar Alexandru Mitrea, Tudor Mihai Mușat, Vladimir Lazăr, Carolina Enache și Sebastian Ștefan Ciulacu, sunt însoțiți la Oeiras de mentorul lor, profesorul de informatică Emre Sertel și de Ana Mihaela Popescu,Program Director al programului educational FIRST Tech Challenge Romania dezvoltat in Romania de Asociația NAȚIE PRIN EDUCAȚIE. Quantum Robotics va susține pe scena festivalului (în Tagus Park Oeiras și în splendidul Palat al Marchizului de Pombal din localitate) demonstrații interactive cu roboții, în fața unui public format din elevi și adulți, în zilele de12 si 13 octombrie; în 14 octombrie, tinerii inventatori vor participa la workshop-uri specializate în licee din Oeiras partenere ale festivalului.

Inițiativa participării FIRST Tech Challenge Romania – prin echipa castigatoare Quantum Roboticsla FIC.A a aparținut ICR Lisabona care sprijină financiar și logistic deplasarea în Portugalia.

FIC.A, organizat de asociațiile Oeiras 27,Senciência și Primăria din Oeiras, face parte din seria de evenimente anuale inițiate de primăria Oeiras în cadrul candidaturii sale pentru titlul de Capitală Culturală a Europei în 2027. Festivalul angrenează oameni de știință, personalități academice, artiști, educatori și specialiști în comunicare în scopul de a celebra și răspândi conținut care să promoveze cultura cunoașterii și să atragă publicul către știință prin intermediul experiențelor de învățare inovative și atrăgătoare pentru toate vârstele.

 

Exit mobile version